În aceasta seara, la ora 18,30, Filarmonica “Mihail Jora” va invita sa audiati o monumentala lucrare vocal-simfonica, Requiem-ul op.89 pentru solisti, cor si orchestra de Antonin Dvořák. Lucrarea se cânta rar în tara si strainatate si pentru prima oara în Bacau. A doua auditie va avea loc sâmbata, 3 septembrie, la ora 19, dupa Liturghie, la Catedrala Catolică „Sfintii Petru si Paul”.
O impozanta desfasurare de forte, unde îsi dau concursul Orchestra filarmonica bacauana, sub bagheta dirijorului american Will Kesling – desemnat profesor al Cursurilor Internationale de Dirijori – alaturi de Corul Academic „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii „Moldova” din Iasi dirijat de Doru Morariu. Solistii, trei dintre ei de la Opera din Sofia (Bulgaria): soprana Mariana Panova, tenorul Mihail Mihaylov, basul Plamen Kumpikov si mezzosoprana Florentina Irina Onica de la Opera Natională din Iasi.
Din 1991, la debut, Dr. Kesling a devenit unul din cei mai populari dirijori americani invitati în Rusia, 10 ani este dirijor principal invitat al Orchestrei Simfonice din St. Petersburg.
Conduce nenumarate ansambluri corale si 43 de orchestre simfonice profesioniste din toata lumea în Requiem-ul de Verdi, Te Deum de Dvořák, Carmina Burana de C. Orff, Simfonia a IX-a de Beethoven etc. În 2004, la centenarul mortii lui Dvořák, Kesling dirijeaza Requiem-ul în Praga.
Despre talentul si prestatia sa, Washington Post titra: “profesionalism adevarat”.
Premiat de Congresul SUA în 2003, cu Medalia de Aur Ronald Reagan, un an mai târziu, Will Kesling este director al Societatii Corale din Florida si al Orchestrei simfonice din Gainesville.
Antonin Dvořák vizita adesea Marea Britanie, asa ca Requiemul, op. 89, are premiera la Birmingham, în 1891. Lucrarea are 13 sectiuni, parte din ele fiind interpretate în 23 decembrie 2011 la funeraliile dizidentului si politicianului ceh Václav Havel. Un leitmotiv strabate întreg Requiem–ul lui Dvořák, pentru a simboliza speranta data de Reînvierea lui Isus.
Ozana Kalmuski Zarea