Aflu, de pe diferite bloguri, ca un arheolog care trudeste de 20 de ani la un sit din nordul Greciei, lânga vechiul sat Stagiria, crede ca a descoperit mormântul filosofului Aristotel, Stagiritul, cum i se spune. Konstantinos Sismanidis, arheologul, marturiseste ca nu are inca argumente de necontestat, dar intuitia ii spune ca aici este locul unde a fost ingropat, acum peste 2.300 de ani, celebrul filosof care i-a fost profesor lui Alexandru cel Mare.
Aristotel este un reper fundamental al cugetarii. Ne-a fost / ne este inca Profesor tuturor. Este Profesorul umanitatii. Sir David Ross, in monografia pe care i-o dedica (Vezi ,,Aristotel”, Humanitas, 1998), ne spune ca filosofului grec trebuie sa-i fim recunoscatori cel putin pentru contributiile sale in fundamentarea unor domenii ale cunoasterii precum: Logica, Filosofia naturii, Biologia, Psihologia, Metafizica, Etica, Politica, Retorica si Poetica. Dupa moartea lui Alexandru Macedon, caruia i-a fost mentor, a fost acuzat de ,,impietate”. Aristotel a priceput ca nu se poate apara si a parasit Atena, ca sa nu repete istoria condamnarii / mortii lui Socrate. ,,Nu vreau, a spus el, ca Atena sa se pateze cu un alt delict contra filosofiei”.
S-a refugiat in Calcidia, vreme in care un tribunal atenian l-a condamnat la moarte. A murit in 322 I.H., ca un anonim, haituit de conationalii sai care au ramas, si prin el, in istoria cea frumoasa a filosofiei si stiintei. Astazi, spre marea rusine a grecilor, doar incercam sa ghicim unde-i este mormântul. Se vor implini, anul viitor, 2060 de ani de la nasterea si 2000 de ani de la moartea lui Publius Ovidius Naso. Nici locul unde a fost inmormântat el nu este cunoscut. L-a avut ca protector, la Roma, pe insusi imparatul Augustus. Dar cum preferintele imparatilor se schimba ca vremea, Ovidius s-a trezit exilat la Tomis, pe tarmul Marii Negre, pentru o vina neclarificata nici astazi. Mariana Iancu ne spune ca nu se stie despre poetul care a cântat pentru prima oara Dobrogea ,,daca a fost incinerat sau doar înmormântat”. Este posibil ca mormântul sau sa fi fost descoperit, dar sa nu se stie ca este al lui…
Viorel Savin, un indragostit de Ovidiu, cel care a scris „Bucuria de a fi îndurerat la Tomis”, tragedie aplaudata in care contextualizeaza minunat frustrarile si temerile marelui exilat Publius Ovidius Naso, crede ca Ovidiu a fost incinerat. Aduce si argumente: ,,În «Triste», Cartea a III-a, III, versurile 65-66, poetul îsi roaga sotia: «…Tu oasele-ntr-o urna sa mi le-aduci acasa, / Incalte dupa moarte sa nu mai fiu pribeag!» Concluzie logica: poetul a fost incinerat si, dupa unele surse, a beneficiat de un monument funerar alaturi de poarta mare a Tomisului, – pentru a fi vazut de toti cei care intrau sau ieseau din oras. Tot în acelasi text (versurile 73 – 76) îi cere consoartei sa ii sape in marmura, epitaful: «Eu care zac aice sunt Naso, cântaretul/ Iubirilor gingase, rapus de-al meu talent. /O! tu, ce treci pe-alaturi, daca-ai iubit vreodata,/ Nu-ti fie greu a zice: sa-i fie somnul lin!»”. Acelasi Viorel Savin intreprinde acum, dupa cum am mai anuntat, interesante demersuri, la nivel national, pentru ca 2017 sa provoace un eveniment menit sa evoce memoria ilustrului exilat. Poate ca in acest context vom reusi sa aflam noi date si despre presupusul loc de veci al Poetului.
