Cititorii nostri ne-au sesizat recent ca s-au trezit incurcati de o bariera montata in dreptul Spitalului de Pediatrie, intre acest corp si constructia Spitalului Municipal.
Pentru ca nu au permis de acces, cei care ajung cu masina pâna in dreptul ei, se vad nevoiti sa faca tot felul de manevre ca sa intoarca masinile printre hârtoape si sa caute un alt loc de parcare, eventual dupa un ocol serios. De ce se intâmpla aceste lucruri?
„Bariera a fost montata pentru ca acolo este santier. Se lucreaza la noua unitate de primiri urgente de la Pediatrie, asa ca nu am avut alta solutie decât sa montez aceasta bariera. Sunt alte doua intrari in spital si suficiente locuri de parcare, pe la corpul administrativ si dinspre politie, pe strada Spiru Haret”, a declarat managerul Adrian Popa, care sustine ca totusi ca s-a straduit sa semnalizeze acest lucru din timp soferilor.
Este contrazis de acestia din urma. Zilele trecute chiar masina in care se afla primarul Cosmin Necula a ajuns pâna in fata barierelor si a facut cale intoarsa, in timp ce edilul a parcurs drumul pâna la cladirea spitalului pe jos.
Ceea ce ii sfatuieste managerul si pe apartinatori. „Noi le-am pus la dispozitie 200 de locuri de parcare, dar toti se inghesuie acolo unde este santier. Pot parca masina si merge 100 de metri pe jos unde au nevoie, daca nu vorbim despre bolnavi. Bariera va fi eliminata in momentul in care parcarea va deveni uniforma cu cea care ar trebui amenajata pentru municipal”, a mai spus managerul spitalului.
In 2015, conducerea spitalului a decis montarea a doua bariere cu senzori, care se deschid doar pentru cei care au carduri de acces, pentru a mai elimina astfel aglomeratia inutila, care se dovedea a incurca personalul medical sau ambulantele.