Edilul sef a cerut directorului companiei sa isi dea demisia de onoare dupa criza majora de apa prin care a trecut municipiul saptamâna trecuta.
Acesta a precizat ca nu-i cere demisia pentru motivele tehnice, care nu-i sunt imputabile, ci pentru faptul ca nu a adus pe agenda publica si nici nu a cerut fostei administratii sa rezolve problema rezervei de apa in toti anii sai de management.
„Ii cer demisia domnului Gaina si presedintelui Consiliului de Administratie al companiei, Stanica Lupu. Managerul trebuia sa isi dea demisia in momentul in care nu era ascultat si aceasta rezerva de apa era ignorata din lista de investitii.
Domnul Gaina nu a facut nici un fel de demers astfel incât rezerva sa se realizeze. Putea introduce investitia pe fonduri europene. A gestionat prost sistemul de alimentare cu apa”, a declarat primarul Cosmin Necula. Acesta sustine ca a purtat discutia cu Gaina si acesta ar fi refuzat sa-si prezinte demisia.
Drept urmare, la nivelul Consiliului Local se va constitui o comisie care sa analizeze clar dimensiunea crizei si sa identifice factorii responsabili. Necula nu a uitat sa pomeneasca de fosta administratie, in frunte cu fostul primar Stavarache si de toti fostii viceprimari care au trecut pe lista de investitii aceasta investitie dar n-au realizat-o niciodata.
Realizarea rezervei de apa costa 1 milion de euro si se va realiza din bugetul local, suma urmân sa fie recuperata de la Compania de Apa.