– minora, in vârsta de 15 ani, a mers la postul de politie din localitate si a reclamat ca a fost agresata sexual de tatal vitreg – suspectul a fost retinut pentru viol
Adolescenta locuia impreuna cu tatal vitreg si cu doi frati mai mici, de 4 si 7 ani, in comuna Tamasi.
In urma cu câteva saptamâni, mama lor a plecat la munca in strainatate si i-a lasat in grija barbatului de 43 de ani, care acum este acuzat ca ar fi violat-o pe minora.
Agresiunea ar fi avut loc in urma cu doua seri, iar a doua zi fata de 15 ani a mers la postul de politie din localitate si a sesizat cele intâmplate.
S-au facut cercetari, iar suspectul a fost retinut sub acuzatia de viol. Imediat au fost alertate si autoritatile locale, care cauta solutii pentru ocrotirea si ingrijirea minorilor, ramasi acum singuri.
„Incercam sa gasim o ruda apropiata care sa aiba grija de copiii minori, pentru ca n-am vrea sa-i ducem intr-un centru. Socul pentru ei ar fi prea mare. In prezent ei sunt in grija surorii mai mari”, a declarat Marina Munteanu, asistent social la Primaria Tamasi.
Fata ar fi spus ca tatal vitreg a abuzat-o sexual pentru a se razbuna pe mama ei, care a plecat in strainatate si l-a lasat pe el sa se ocupe de copii. In sat, oamenilor nu le vine sa creada ca barbatul a fost in stare de asa ceva si sar in apararea lui.
„Nu cred sa fi facut el asa ceva. El se purta bine cu acesti copii, a fost baiat cuminte si nu cred ca si-a batut joc de fata”, spunea Domnica Rotaru, vecina.
„Este vinovata si mama. Ne-a facut satul de râs. Pâna acum omul asta n-a facut rele, dar cine stie ce o fi fost acolo intre ei. A venit cu cinci copii dupa ea, s-a maritat cu el, acum i-a lasat trei dintre ei si ea a plecat”, spunea o alta localnica.
Miercuri, barbatul a fost dus in fata unui procuror de la Parchetul de pe lânga Judecatoria Bacau pentru audieri si cu propunerea de a fi arestat preventiv pentru viol.