Radu Rosetti ne povesteste cum, dorinta de a dovedi ca radacinile familiei sunt foarte vechi, a determinat domnitorul Mihai Sturdza sa plateasca 800 de galbeni pe un act falsificat.
„Alt Alexandru Sturdza, un var al lui Mihai Sturdza, stabilit în Rusia, logodindu-si fiica cu un cneaz rusesc si fiind rugat de familia acestuia sa-i deie un arbore genealogic al familiei Sturdza, s-a adresat domnului Moldovei pentru a-i cere sa dispuie alcatuirea unei asemene lucrari. Mihai Sturdza s-a grabit sa numeasca o comisie, din care facea parte si Gheorghe Asachi, pe care a însarcinat-o cu strîngerea si coordonarea documentelor necesare.
Lucrarea a fost facuta de Asachi, împreuna cu membrii familiei Sturzesti alcatuind comisia, în chipul cel mai serios, cel mai constiincios si cel mai obiectiv, pe temeiul unor documente de indiscutabila autenticitate, dovedind existenta familiei Sturdza în Moldova de la începutul veacului al cincisprezecelea.
Dar într-o calatorie facuta, mi se pare în anul 1813, la baile de la Mehadia, logofatul Grigoras Sturdza, parintele domnului, se întîlnise acolo cu un membru al familiei contale ungare Béthlen, cu desavîrsire ruinat, care îsi procura mijloace de trai prin alcatuire de genealogii. El a spus logofatului ca poate dovedi cum ca familia Sturdza se trage în realitate din acea ungara a contilor Turzo si a ademenit chiar pe logofat sa intre în vorba cu el pentru alcatuirea unui arbore genealogic al Sturdzestilor.
Din nu stiu ce cauze însa nu s-a dat urmare acestui proiect, dar credinta ca Sturdzestii se trag din contii Turzo a prins radacina în mintea mai multor membri ai familiei. Comisia însarcinata de domn cu alcatuirea arborelui genealogic a rugat pe un ungur ardelean, barbat învatat, însarcinat de ocîrmuirea Moldovei cu cercetari orologice, care tocmai pleca în congediu în Transilvania, sa faca acolo cercetari în privinta înrudirii Sturdzestilor cu famalia Turzo. Prin cercetarile facute de acest învatat, s-a raspîndit în Transilvania zvonul ca preabogatul domn al Moldovei cauta sa gasasca peste munti urme despre vechimea familiei sale.
Doi nemesi de origine româna, fratii Boier, complect ruinati, s-au gîndit sa se folosasca de aceasta împrejurare pentru a pune mîna pe ceva bani. Posedau copia unui uric al lui Vlad Dracul, în calitate de herteg al Fagarasului, din a patra decada al veacului al cinsprezecelea, prin care Vlad întarea unui membru al familiei Boier niste posesiuni în ducatul Fagarasului. Apoi mai stiau ca o alta copie a zisului uric se gaseste în arhiva manastirii de la Cluj. S-au adresat superiorului manastirii si au obtinut o copie legalizata a actului transcris în arhiva lor, copie care, dupa toate probalitatile, a fost facuta sau de unul din ei, sau de un instrument al lor.
Pe acea copie au avut grija sa lese un spatiu oarescare îndata dupa cuvintele: „Ion Vlad”, din titulatura. Apoi au pus pe superiorul manastirii sa legalizeze acea copie si au plecat în Moldova dupa ce, în spatiul liber, au introdus, dupa cuvintele „Ion Vlad”, acel de Sturdza. Acolo au oferit-o domnului în schimbul unei sumi de bani.
Desavîrsita lipsa de cunostinti istorice serioase în vremea cînd Kogalniceanu de-abie îsi tiparea Letopisetile, iar în tara Româneasca înca nu se începuse, în Magazinul istoric pentru Dacia, publicarea cronicelor muntenesti, a facut pe Mihalache Sturdza, barbat mai mult decît chibzuit în cheltuieli, sa deie pe acest act falsificat suma de 800 de galbeni, sau 9 400 franci, iar comisia însarcinata cu alcatuirea genealogiei sturdzesti sa cuprinda actul în numarul documentelor sale si sa porneasca arborele genealogic din Ioan Vlad Sturdza-voievod. Despre absoluta buna-credinta a membrilor comisiunii nu ne putem îndoi un moment, precum si, în cît priveste domnul, este sigur ca daca nu ar fi fost încredintat ca copia legalizata a actului de la Cluj este absolut fara prihana, nu ar fi dat bani pe dînsa. Acea genealogie a fost adeverita în urma de catra Obsteasca Adunare si întarita de domn.
Dar cucoana Elena Sturdza nu era multamita cu simpla descendenta din Vlad Dracul: îi trebuia numaidecît o origine straina, mai ales un titlu. Spre a-si ajunge scopul, s-a hotarît a merge la Viena si a face, la curtea împarateasca, demersurile necesare pentru a obtine recunoasterea descendentii Sturdzestilor din familia Turzo, precum si titlul de conte, luîndu-l chiar de mai înainte pentru dînsa. Înainte de plecare a stiut sa adune, de la diferiti Sturdzesti, o suma de cinci mii de galbeni pentru întîmpinarea cheltuielilor necesare spre obtinerea acelei recunoasteri. Dar la Viena, cu toate relatiile frumoase ce le avea, nu a putut izbuti la nimica.
Afacerea a fost deferita competentei camerei heraldice, care nu a putut gasi nici vro legatura între familiile Turzo si Sturdza; aceasta reiesa cel putin dintr-un fragment de raport al zisei camere, pe care l-am vazut si care exista la unul din membrii familiei. Visterniceasa Elena Sturdza s-a întors deci la Iesi fara nici o recunoastere de titlu sau de descendenta, ceea ce însa nu a împiedecat-o sa urmeze pana la moarte sa se întituleze contesa Turzo-Sturdza si sa sustie ca titlul îi fusese recunoscut de împaratul Austriei”.
Radu Rosetti
