28 noiembrie 2024

Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti, la XI-a editie

* La eveniment au participat aproape 500 de medici si asistenti medicali, precum si invitati de renume din multe tari * Toti au apreciat in mod deosebit tinuta academica a manifestarilor stiintifice * Au fost incântati si de modul cum arata spitalul, de calitatea personalului, ceea ce, considera ei, i se datoreaza, in primul rând, managerului , prof.dr.Adrian Cotirlet

„Ne inrudim sau nu cu delfinul noi, primatele?” Aceasta intrebare de-a dreptul spectaculoasa a fost lansata de catre prof.univ.dr.MSc. Alexandru Vlad Ciurea, profesor de neurochirurgie la Facultatea de Medicina Bucuresti din cadrul Universitatii „Carol Davila”, intr-un studiu fascinant, prezentat in cadrul celei de-a XI-a editii a „Zilelor Medicale” ale Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti. Renumitul academician, care este si presedintele de onoare al Societatii Române de Neurochirurgie si presedinte al WFNS Nomminating Commitee, a adus in studiul sau argumente stiintifice incontestabile, captivând astfel auditoriul numeros.



„Genetica la delfin este in mod surprinzator ca la om. Pe scara evolutiei, delfinul este foarte aproape de om. Genomul de delfin cu cel uman se suprapun. Creierul la delfin este similar cu cel al omului. La om, insa, s-au dezvoltat mai mult circumvolutiunile care au dus la inteligenta superioara”, a aratat prof.univ.dr.Alexandru Ciurea. In lucrarea sa stiintifica mai demonstreaza ca si delfinul are un anumit grad de inteligenta, ca „se comporta ca oamenii, se aduna in grupuri, iar patologia umana se regaseste exact si la el”. „Astfel, se pare ca in urma cu milioane si milioane de ani omul a trecut de pe uscat in apa si din apa pe uscat, a mai spus distinsul academician. In apa au ramas balena si delfinul care se comporta ca mamifere. O parte au revenit pe pamânt si din acestea s-au dezvoltat primatele si omul. Aceasta este, evident, o ipoteza.” O ipoteza care i-a pus pe gânduri pe cei ce i-au urmarit prelegerea.

Mai multe noutati

Dar cei aproape 500 de participanti la manifestarile stiintifice desfasurate in cele 3 zile (7-9 iulie), cât a durat evenimentul de la Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti, au avut ocazia sa afle si alte noutati din teoria si practica medicala.

„Prima noutate este o masa rotunda a Agentiei Nationale de Transplant, ne-a spus, la debutul manifestarilor, prof.dr.Adrian Cotirlet, managerul spitalului. Asa cum stiti, spitalul nostru a fost certificat ca unitate care respecta standardele de recoltare de organe (recent aici s-a efectuat prima prelevare-n.n.) iar conducerea societatii a considerat oportun sa vina cu o masa rotunda pe aceasta tema. O alta surpriza, credem noi, placuta este intâlnirea medicilor rotarieni din România, care sunt implicati in cadrul organizatiei Rotary in multe proiecte sociale. Este prezent si guvernatorul districtului 2241 România si Moldova, economist Mircea Solovastru, alaturi de care vom incerca sa creionam aici, la Moinesti, câteva proiecte medico-sociale in anul rotarian 2016-2017, care a inceput la 1 iulie.”

Noutatea a constat si in specificitatea fiecarei interventii chirurgicale din cele 20 care au fost efectuate in cele 3 zile unor pacienti internati in spital. Au fost operatii de foarte mare dificultate, mai ales din sfera chirurgiei digestive oncologice, din cadrul chirurgiei clasice, a celei laparoscopice, endoscopiei terapeutice, a specialitatilor oftalmolgice si de obstetrica-ginecologie. Si tot printre noutati se numara si folosirea endovenoasa a laserului in terapia varicelor esofagiene. Deja au fost facute astfel de operatii in tara si managerul spitalului moinestean spera sa introduca aceasta metoda chirurgicala si in unitatea pe care o conduce.

Managementul medical, un subiect de actualitate, a fost o alta tema abordata, in premiera, in cadrul unei mese rotunde organizate sâmbata, 9 iulie. Nu in ultimul rând, tot ca o premiera, a fost si participarea la eveniment a unei firme care investigheaza gradul de multumire a pacientilor in spitalele din România si care au prezentat ancheta lor facuta in mai multe unitati spitalicesti.

Profesori renumiti si participare numeroasa

Prima zi, joi, a manifestarilor a fost dedicata, ca si in anii anteriori, asistentilor medicali (200 persoane) care au participat la cursuri si sesiuni de comunicari stiintifice. Urmatoarele doua zile au fost rezervate medicilor, printre care s-au numarat si multi rezidenti, pentru care s-a organizat special o sesiune de comunicari stiintifice. Peste 200 de medici au venit din aproape 100 de spitale din tara sa participe la workshop-uri si sa audieze sesiunile de comunicari stiintifice.

Au avut astfel ocazia sa urmareasca, in functie de specialitatea fiecaruia, un curs cu tema „Infectiile nosocomiale, mereu in actualitate” sustinut de prof.univ.dr.Carmen Dorobat si alti medici de la Universitatea de Medicina si Farmacie Iasi ori sa fie prezenti la o masa rotunda pe probleme de „Donarea si transplantul de organe in România, in anul 2016”, sa participe la un workshop de kinetoterapie si sa audieze comunicarile de inalta tinuta stiintifica sustinute de profesori renumiti din SUA, Germania, Italia, Turcia, Ucraina si Republica Moldova. Totodata au avut sansa sa urmareasca si o parte din interventiile operatorii chirurgicale, oftalmologice, ortopedice si ginecologice efectuate in cele trei zile.

Intr-un cuvânt, toti medicii din tara, participanti la manifestari, au avut ce invata de la cei care le-au fost mentori in aceste zile, dovada fiind prezenta numeroasa la cursuri, sesiunile de comunicari stiintifice si la celelalte activitati organizate. Au fost deosebit de incântati ca au avut ocazia sa afle lucruri noi.

„Este extraordinar acest congres”

Calitatea manifestarilor a fost apreciata si de catre personalitatile medicinii românesti, dar si de catre alti invitati de marca prezenti in aceste zile la eveniment. „Intr-o perioada tulbure politic si de austeritate financiara, iata ca in România se mai intâmpla si minuni. O mica minune este si manifestarea stiintifica de la Moinesti. Este un congres de tinuta, care a devenit o traditie in medicina, in chirurgie.

Doctorul Adrian Cotirlet reuseste ca an de an sa aduca personalitati ale lumii medicale, medici care au ce sa invete unii de la altii”, a spus prof.dr.Silviu Constantinoiu, presedintele Societatii Române de Chirurgie. La rândul sau prof.univ.dr.Dan Florin Ungureanu a declarat: „Este extraordinar acest congres. Intâlnirea aceasta este o disputa academica intre oameni cu o cultura medicala deosebita”.

[wonderplugin_gallery id=”623″]

Evenimentul desfasurat la Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti le-a stârnit admiratia nu numai medicilor români. Cuvinte de lauda pentru organizator au avut si invitatii din strainatate. „Manifestarile din aceste zile ma impresioneaza. Ma impresioneaza ca un spital mic a ajuns sa efectueze niste operatii complexe care concura, intr-un fel, cu centrele universitare. Acest lucru ma bucura, pentru ca eu sunt legat de acest oras, Moinesti (in urma cu multi ani a profesat aici-n.n.)”, ne-a declarat Ritha Alhindawi, din SUA. In aceeasi tonalitate ne-a vorbit despre eveniment si dr.Matteo Donatacio, specialist in chirurgia hepato-biliara si in transplantul de ficat: „Aceste manifestari sunt relevante pentru cum functioneaza spitalul. Sunt foarte interesante. Temele abordate si cum au fost tratate vorbesc de la sine despre profesionalitatea cadrelor medicale care le-au sustinut dar si a celor din spital”.

„Omul sfinteste locul”

Cum era de asteptat, dupa ce au vizitat spitalul, invitatii au ramas deosebit de incântati de ceea ce au vazut si de calitatea personalului medico-sanitar din unitate. „Am mai vizitat spitalul si cu multi ani in urma. Este departe de ceea ce a fost in urma cu 30 de ani. Atunci era un spital primitiv. Acum se poate compara cu unul din centrele universitare, de inalta calitate. Sunt foarte impresionat de calitatea deosebita a personalului din acest spital, incepând de la manager, chirurg, doctori, asistente medicale si pâna la infirmiere”, ne-a mai spus dr.Ritha Alhindawi. „Este un spital de buna calitate. Nu conteaza ca este mic sau mare, ci cum functioneaza. Din ceea ce am vazut eu, functioneaza foarte bine. Din putinele contacte pe care le-am avut, am vazut si ca medicii sunt de un profesionalism foarte bun”, a declarat si Matteo Donatacio. Si prof.univ. dr.Wilhelm Friedl, din Germania, si-a exprimat admiratia:

„Sunteti unul din centrele in care ma intorc intotdeauna cu drag de mai multe ori. Deja de 5-6 ori am revenit. Todeauna am ramas impresionat de activitatea deosebita de aici, la un standard foarte bun. Va felicit pentru tot ceea ce ati realizat!”. Prezent pentru prima data in spitalul moinestean, academicianul Alexandru Vlad Ciurea ne-a marturisit: „Am venit de placere. Am vrut sa vad un om si un loc si sa fac conexiunea intre ‘Omul sfinteste locul’. La Spitalul Moinesti se confirma aceasta zicala româneasca. Aceasta arata ca si la noi in tara poti sa performezi in activitatea ta, asa cum a facut doctorul Cotirlet. Am vazut in acest spital performanta si la nivelul medicilor si al asistentelor, dar si al infirmierelor”.

La rândul sau si dr.Horea Timis, de la compania de experti in domeniul medical, care testeaza gradul de multumire a pacientilor din spitale, a declarat: „Este extraordinar ce am gasit in acest spital. Am vizitat cam un sfert din spitalele din România, dar ceea ce am vazut aici, la Moinesti, este incredibil. Este un model de bune practici. Noi chiar vrem sa vedem, sa intelegem cum de s-a ajuns la acest standard ridicat!”.

„Locul unde se intâmpla lucruri frumoase”

Prezenti la deschiderea manifestarilor, si reprezentantii autoritatilor locale au tinut sa aprecieze activitatea managerului spitalului si a personalului acestuia.

„Vreau sa-mi exprim respectul si admiratia fata de tot ceea ce faceti zi de zi. Am toata consideratia pentru activitatea de apostolat pe care o desfasurati, pentru ca munca dumneavoastra este de multe ori peste programul de lucru. Ne dorim ca si celelalte unitati spitalicesti din judetul Bacau sa arate la fel ca spitalul din Moinesti. Institutia pe care o reprezint, prin investitiile facute, si eu personal asiguram echipa spitalului de toata deschiderea si tot sprijinul nostru. Va felicit pentru ceea ce ati reusit sa realizati aici”, a spus Sorin Brasoveanu, presedintele Consiliului Judetean. Si Viorel Ilie, primarul municipiului Moinesti, a declarat:

„Va spun cu mândrie ca zilele acestea se vorbeste despre Moinesti, despre spitalul de aici, ca despre locul unde se intâmpla lucruri frumoase. Vreau sa le multumesc tuturor pentru efortul pe care l-au facut ca sa ajunga la acest nivel inalt”.

Dotare de inalta performanta

Toate opiniile pozitive exprimate la adresa spitalului, a conducerii si a colectivului acestuia se bazeaza pe performante incontestabile. Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti este printre primele din tara in care in 14 iulie 1995 s-a introdus chirurgia laparoscopica si este o unitate la cele mai inalte standarde europene. Unitatea este ultramoderna. Numai din 2010 incoace, prin atragerea de fonduri, s-a reusit modernizarea ambulatoriului integrat, a sectiei ATI, a Compartimentului de Primiri Urgente, a celor de BFT si de recuperare cardio-vasculara, dotarea cu ecografe multidisciplinare de inalta performanta 3D/4D. Intr-un viitor apropiat conducerea spitalului preconizeaza dotarea si cu un aparat de rezonanta magnetica nucleara (RMN), sistem de videoendoscopie de inalta performanta, osteodensitometru cu raze X, mamograf, ecograf cu elastografie etc.

„Pentru aparatul de rezonanta magnetica nucleara este facuta deja licitatia care a fost adjudecata fara nicio problema, a declarat prof.dr.Adrian Cotirlet. Banii, teoretic, exista. Este un parteneriat intre Consiliul Local si Ministerul Sanatatii. Consiliul Local are prevazuti bani in buget. Mai avem de purtat niste discutii la nivelul ministerului.” Dotarea spitalului, conditiile hoteliere de aici, dar si calitatea personalului atrag din ce in ce mai multi pacienti din toate colturile tarii. Anual aici se interneaza 40.000 de bolnavi din care numai 13 la suta provin din Moinesti. 80 la suta sunt din intreg judetul Bacau iar 7 la suta vin din 34 de judete ale tarii. Pentru toti, asistenta medicala este asigurata in mod profesionist de 120 medici primari, specialisti si rezidenti, care acopera toate profilele serviciilor medicale aprobate in structura celor 36 de sectii si compartimente.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014