La data de 16 iunie a.c., în jurul orei 04:00, polițiștii aflați în serviciul de patrulare pe strada Stadionului din Bacău, au depistat în flagrant un tânăr de 28 de ani, din comuna Măgura, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Rezultatul testării sale alcoolscopice a fost de 0,86 mg/l alcool pur în aer expirat, fapt pentru care is-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, din verificările polițiștilor a rezultat că tânărul în cauză are suspendat dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.