23 decembrie 2024

Incendiu in centrul Bacaului

Zeci de oameni au fost evacuati din apartamente, dupa ce s-a dat alarma ca mansarda blocului a luat foc.

Starea de panica s-a instalat imediat, iar la fata locului nu au ajuns doar echipajele de interventie ci si sute de curiosi.



Locatarii nu priveau deloc ca pe un spectacol incendiul de proportii, pentru ca se gândeau la locuintele lor si la ce vor gasi când se vor intoarce in case.

Fumul gros a invadat casa scarii, dar s-au folosit si cantitati foarte mari de apa pentru stingerea focului.

Multi dintre cei care locuiesc in blocul respectiv aratau acuzator cu degetul catre proprietarul constructiei, care nu ar fi avut autorizatie de la Primarie, si spun ca au facut multe sesizari la institutiile abilitate si au cerut sa fie demolata.

„Este facuta de zece-douazeci de ani. Eu personal m-am judecat sase ani cu el pentru ca era pericol sa moara cineva si s-a intâmplat acum asta. Eram acasa când a izbucnit incendiul, ne-am speriat si nu stim ce o fi si in apartamentele noastre, ca stam dedesubt”, spunea Vasilica Busuioc, locatar.

„Ne-am speriat si am coborât imediat. Când am iesit afara, ardea tare, cu flacari mari. Cred ca a fost o scânteie ca erau ceva lucratori pe acolo”, spunea un alt locatar.

Surse din rândul politistilor confirma spusele oamenilor si anume ca in cursul zilei s-ar fi efectuat lucrari de reparatie la una dintre sarpante, lucrari neautorizate si in regie proprie, la care s-ar fi folosit bitum.

Muncitorul care executa reparatiile ar fi fost prins de politisti si dus la audieri. Ramâne insa ca pompierii sa stabileasca cu exactitate cauza incendiului.

[wonderplugin_gallery id=”587″]

„Avem peste zece autospeciale de interventie cu apa si spuma si forte de la cele trei subunitati, Bacau, Onesti si Moinesti, precum si ambulantele Smurd.

Trei persoane au suferit atac de panica, in momentul de fata sunt in afara oricarui pericol, dar au refuzat sa fie transportate la spital. Au fost evacuate persoane de pe doua scari, in special cele care locuiesc la etajele superioare, pentru ca exista riscul intoxicarii cu fum si monoxid de carbon. Cauza va fi stabilita dupa lichidarea incendiului”, a declarat capitan Andrei Grecu, ofiter de relatii publice la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Bacau.

Incendiul a fost lichidat iar oamenii s-au intors in locuinte insotiti de pompieri care verifica daca totul este in regula la caile de aerisire. Focul a distrus acoperisul pe o suprafata de 500 de mp, insa valoarea totala a pagubelor se va stabili cel mai probabil in cursul zilei joi.

Cum arata mansarda care a luat foc. FOTO: Lucian MITROFAN
Cum arata mansarda care a luat foc. FOTO: Ciprian GURAU

FOTO: Ruxy Ru
FOTO: Ruxy Ru
FOTO: Razvan Ratoi‎
FOTO: Razvan Ratoi‎

FOTO: Maaximilian Dontdaree
FOTO: Maaximilian Dontdaree


spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img