Am bucuria să semnalez apariția unui încântător volumaș de poezie semnat de Violeta Savu, intitulat „Franjuri”. Cum l-am primit de la autoare, m-am grăbit să-l citesc, și am petrecut cu poemele din carte, cu lumea cuprinsă în ele câteva ceasuri plăcute. În primul rând, la „Franjuri” (Editura Tracus Arte, București) te impresionează superba copertă cu un portret artistic al autoarei, realizat de talentata fotografă Mia Nazarie.
Violeta e înfățișată cu o carte în mână, într-o poză maiestuoasă, regală, cu o rochie și o coroană de hârtie, având imprimate litere și pe generosul decolteu. O excelentă, ingenioasă ca idee, fotografie artistică, sugestivă, pregnantă vizual. Cartea, cea de-a patra în bibliografia autoarei, cuprinde trei secțiuni cu „franjuri” existențiali, cu o captivantă succesiune de imagini, stări, trăiri.
Notația directă, spontană se întâlnește cu meditația, cu reflecția, melancolia cu ludicul, introspecția cu contemplarea, concretul cu abstractul, într-o poezie a subtilelor decantări de sentimente. Ceee ce m-a atras la acest volum, în chip special, este sinceritatea confesivă, curajoasă și foarte atașantă, și interesantele corespondențe între arte, contaminarea lor reciprocă, extrem de fecundă.
Pe Violeta o inspiră o pictură, o fotografie, o piesă de teatru, un recital dramatic, un film, și, nici nu se putea altminteri, muzica. E o natură artistă, estetă, care-și hrănește sensibilitatea cu nenumărate, diverse imagini din lumea ipotetică a artei, creând, la rându-i, imagini poetice percutante. Chiar când vorbește despre neliniști, spaime, obsesii, fobii, despre „cearcănele de neiubire”, feminitate, visuri, drame, amărăciuni de tot felul, în fine, despre singurătate, poeta își păstrează o doză de candoare, o lumină lăuntrică și o cuceritoare vitalitate spirituală.
Nu alunecă în nesperare și îmbrățișează viața cu toate ale ei. Pentru că Violeta, care are un volum anterior numit „Din depărtare el mă vedea frumoasă” este, de aproape, de data asta, un om frumos. E îndrăgostită de artă (care face viața mai suportabilă), e pasionată de profesia ei de redactor la o revistă de cultură (Ateneu), de scris (mai nou, e autoare și de povestiri, și de monodrame), e caldă, sufletistă, cultivând cu mare atenție și delicatețe prieteniile ei din lumea artistică.
De aceea și cărțile ei sunt bune conducătoare de căldură umană, de emoție autentică, transmițând un sentiment stenic, luminos. În poemul de final, „Tighelire”, e o zi de toamnă cu o lumină de portocală (cred că ați observat, spune poeta, „în interspațiile mele lumina este un lait-motiv”), și într-un alt poem, „lumina de pretudindeni țâșnește”.
PS . „Franjurii” Violetei vor fi lansați, zilele acestea, la Salonul Internațional de Carte Bookfest, de la București.
