FCM Bacau-Prefab Modelu 0-0. Doua puncte pierdute sau unul castigat de bacauani? Ieri, in cadrul emisiunii „Arena Sportiva” difuzata de TV Bacau si Radio Alfa, portarul FCM Bacau, Ciprian Manea si fundasul central al „galben-albastrilor”, Dan Spiridon, au recunoscut, cu obiectivitate, ca echipa lor putea pierde meciul cu Prefab. „Dupa cum au decurs ostilitatile in teren, trebuie sa spunem ca am castigat un punct”, a spus Spiridon. „Cei de la Modelu au fost mai aproape de victorie decat noi, creindu-si cateva mari situatii de gol”, a spus Manea, care are un merit mare in conservarea rezultatului, asa cum a subliniat si colegul sai, Spiridon: „Interventiile lui Cip ne-au permis sa evitam infrangerea”. Cei doi invitati nu au minimalizat forma buna manifestata de adversara de sambata trecuta. „In primele sapte etape, Modelu a obintut sase victorii si nu a primit decat un gol. Altfel spus, daca aceasta editie de campionat incepea in iarna, acum, Modelu era lider, inaintea Brasovului”, a afirmat Dan Spiridon. „Am intalnit o echipa care are probabil cei mai buni atacanti ai campionatului, in persoana lui Anghel si Jianu. Cei doi sunt comparabili ca valoare cu Hadnagy si Sburlea, de la FC Brasov”, a competat portarul „galben-albastrilor”, Cip Manea.
Cei doi jucatori bacauani au pus evolutia mediocra a echipei in meciul de sambata si pe seama numarului mare de absenti. „Cu David, Codreanu si Mavriche, cred ca exprimarea noastra ar fi fost mult mai buna si am fi putut obtine victoria”, a declarat Cip Manea. Cei trei absenti sunt asteptati sa reintre sambata aceasta, in meciul de sase puncte, cu FCM Campina, in deplasare. Un meci dificil, dar pe care Manea si Spiridon il vad castigat de FCM Bacau. „Mergem pe 2 solist”, au spus cei doi fotbalisti in finalul emisiunii „Arena Sportiva”.Scris de D. Sion
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.