Sute de bolnavi si un firicel de speranta

„Sunt mama unui copil cu autism”. Asa isi incepe marturisirea Daniela M., o tânara femeie al carei baietel a fost diagnosticat cu tulburari din spectrul autist (TSA). Si continua: “Orice e greu pe lumea asta, dar când auzi prima data de acest diagnostic ramâi fara cuvinte. Viata nu sta insa in loc, plângi si o iei de la capat. Noi, parintii acestor copii cu probleme, ne rugam si ne punem nadejdea in Cel de Sus si in specialistii acestui centru”. Irina S., o alta mamica isi aminteste ca fiul sau “nu statea nici 3 minute pe scaun si abia articula câteva cuvinte. A ajuns acum in clasa a IV-a la o scoala normala, invata destul de bine, zic eu, fiind la nivelul clasei. Nu face cursuri speciale, invata exact ca ceilalti colegii din clasa lui”. Si comportamental este mult mai bine, afirma Irina, adaugând ca specialistii i-au ajutat copilul enorm.

La tara, in cautarea celor nediagnosticati

Specialistii despre care vorbesc Daniela si Irina sunt psihologii Centrului „Ghiocelul” din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC). Acesta are un serviciu rezidential si un serviciu de recuperare, ultimul cu trei componente: kinetoterapie, unitati mobile in judet si consilierea persoanelor cu TSA. Ultima a demarat un proiect nou, prin care parintii si dascalii sunt invatati sa lucreze si sa-i ajute pe copiii cu autism. Mai mult, se incearca depistarea copiilor cu TSA inca nediagnosticati, tratamentul timpuriu fiind extrem de important. “Facem consiliere individuala si consiliere in grupuri de suport. Câtorva copii si parinti le-am oferit, prin acest proiect, sansa de a merge in tabara terapeutica din Moeciu. Am tinut neaparat sa participe copii din localitati izolate, care nu au acces la servicii de recuperare”, explica Gicu Antohi, directorul centrului.

Terapie gratuita pentru copiii saraci

Minorii autisti din mediul rural ajung la “Ghiocelul” fie orientati de Comisia de evaluare a copiilor cu dizabilitati, fie trimisi de referentul sau de medicul de familie din sat. In ultima vreme, cazurile noi sunt descoperite de echipele mobile ale DGASPC. Poate si datorita acestor demersuri, numarul copiilor cu autism a crescut, apropiindu-se de 500.

“Se simte o foarte mare nevoie de informare si consiliere a parintilor si cadrelor didactice. Noi le oferim informatii referitoare la simptome si la tehnicile pe care trebuie sa le abordeze in relatia cu copilul”, spune Simina Baciu, psiholog.

Asa a aparut noul proiect, care se adreseaza preponderent copiilor foarte saraci, ai caror parinti nu pot acoperi costul terapiei, iar unii (majoritatea!) nici macar al transportului pâna in Bacau.

Parintii ii vad ca pe niste salvatori

Specialistii merg saptamânal pe teren pentru a depista copiii cu TSA si pentru a face terapie cu cei deja diagnosticati. “E foarte important sa-i invatam pe parinti sa lucreze cu copilul. Si la cabinet facem acelasi lucru. Sunt 60 de copii care beneficiaza de o ora-doua de terapie pe saptamâna, gratuit, timp de un an. Daca dupa 12 luni specialistul decide ca e necesar sa se continuie, contractul se prelungeste”, arata Simina. Din pacate sunt doar 3 psihologi care lucreaza cu 8 copii pe zi, ceea ce e enorm. “E foarte greu, dar ne simtim bine când copilul face progrese, iar parintii gasesc la noi un firicel de speranta. Unii ne vad ca pe niste adevarati salvatori”, povesteste Simina. Daca parintele nu face eforturi si nu aplica terapia si acasa, copilul e trimis inapoi, la comisie, si risca sa piarda incadrarea in gradul de handicap.

“Fac presiuni sa fie mutat”

E miercuri si Simina Baciu se pregateste sa plece pe teren, la micii pacienti din Negri si Prajesti. Si-a pregatit materialele cu care va lucra: planse cu poze dupa care copiii vor imagina intâmplari, jucarii, jocuri, carti de colorat… E multumita ca tulburarile din spectrul autist sunt depistate tot mai devreme: “La 3-4 ani, sansele de recuperare sunt mult mai mari. Altceva e când copilul e diagnosticat la 8 ani si nu a facut nicio ora de terapie!” Alaturi, alt cabinet. La usa, pe un scaun, un barbat. Sta cu capul in mâini, absent si isi asteapta fiul, care e inauntru, cu psihologul. Marcel C. accepta sa ne spuna câteva cuvinte, dar inainte de asta ofteaza: “Are 13 ani si vine aici de doi ani. Progresele sunt vizibile, e mai deschis, a inceput sa comunice, dar mai sunt probleme. La scoala e mai greu, colegii nu-l inteleg, nu-l accepta, iar profesorii fac presiuni sa fie mutat”. Mutat? Unde? In alta tara? Pe alta planeta? “Si mai vorbim despre nediscriminare si integrare!” Marcel ramâne singur, ingândurat. Isi pune speranta, ca si Daniela, doar in specialisti si in Bunul Dumnezeu.