18 noiembrie 2024

Palatul Copiilor Bacau coopereaza cu scoli din Franta, Italia, Turcia si Polonia pentru un mediu sanatos

Finanţat de Comisia Europeană prin programul Erasmus +, parteneriatul strategic KA2 intitulat “Reduce, Reuse, Recycle” dintre școli din România, Franţa, Italia, Turcia şi Polonia este în plină desfăşurare a activităţilor şi a ajuns într-un punct semnificativ: întâlnirea elevilor şi a cadrelor didactice din cele cinci ţări în Italia – Procida, la Institutul Nautic „Francesco Caracciolo – Giovanni” în perioada 24-30 aprilie 2016.

Beneficiar din partea ţării noastre în proiectul “Reduce, Reuse, Recycle”, Palatul Copiilor Bacău ne-a reprezentat printr-o delegație compusă din 11 persoane, elevi şi cadre didactice în mobilitatea ce a constat în activităţi diverse şi interesante.



Timp de cinci zile, reprezentanţii ţărilor implicate au participat sesiuni de lucru la nivel de management, videoconferinţe, expoziţii de fotografii, workshop-uri, prezentări realizate de elevi, vizite, etc. După întâlnirea de management de proiect care a avut loc în Varşovia – Polonia, elevii au realizat fotografii care să reflecte tema proiectului, fotografii votate în parteneriat din care au fost selectate câte 15 cele mai apreciate pentru fiecare ţară. Aceste fotografii, printate în format A3 constituie obiectul unei expoziţii itinerante, prima expunere fiind la Institutul Nautic „Francesco Caracciolo – Giovanni” din Procida.

O altă activitate notabilă, în care elevii s-au pus în valoare, a fost prezentarea sistemului educaţional al fiecărei ţări, urmată de informaţii semnificative despre oraşul şi şcoala din care fac parte, unități industriale care se ocupă cu reciclarea din zona fiecărui partener. Este evident că ideea de diversitate culturală a atras întreaga atenţie a auditoriului, iar discursul elevilor noștri a fost remarcat şi lăudat. Liceenii Iulia Gabriela-Bîra, Maria Caleap, Andreea Diugu, Elena Nechifor, Andrei Tanasov și Gabriel Nicolae au realizat fotografii, prezentări despre Bacău şi despre activitatea lor la Palatul Copiilor Bacău. „A fost o experienţă inedită pentru mine şi, evident, de neuitat. Am avut ocazia să cunosc persoane deosebite, elevi şi profesori, să iau parte la activităţi foarte interesante şi constructive, să iau contact cu tradiţia locală. Trebuie să remarc o activitate minunată, cea de preluare de mostre de apă de mare de la o anumită adâncime şi analiza nivelului de salinitate și de conținut de oxigen dizolvat. Sunt momente care mi-au rămas în suflet şi prieteniile cu elevi şi profesori pe care voi continua să le preţuiesc….” ne-a precizat Elena Nechifor, o elevă din echipa de participanţi la derularea proiectului şi în mobilitatea din Procida. Alături de elevii amintiți au făcut parte din delegație și cinci cadre didactice, care fac parte din echipa de proiect.
Una dintre activităţi a fost un workshop moderat de către gazdele de la Institutul Nautic „Francesco Caracciolo – Giovanni” în cadrul căruia participanţii, elevi şi cadre didactice, au învăţat noi metode de a recicla şi reutiliza materiale în manieră creativă, la confecţionarea unor produse foarte utile precum coşuleţe, bijuterii, obiecte ornamentale, vase, etc., ei fiind şi beneficiarii unei expoziţii realizate de către elevii italieni sub coordonarea profesorilor lor.

”Elevii au fost ispitiți să navigheze cu caiacele pe mare. Niciunul dintre ei nu încercase o astfel de experiență și de aceea au avut la început o oarecare reticență. Însă la finalul cursei au mărturisit că senzațiile au fost de nedescris, că pentru o astfel de activitate de învățare merită să străbați distanțe oricât ar fi de mari! Erasmus+ este clar un program foarte ofertant pentru participanți. Transformă persoanele implicate, le ajută să se dezvolte prin experiențe de învățare desfășurate în context european. Următoarea întâlnire dintre elevi și profesori în cadrul acestui parteneriat va fi în toamna la Izmir – Turcia” , ne-a precizat prof. dr. Nela Dumea de la Palatul Copiilor Bacău, managerul acestui proiect.

În mod cert, astfel de proiecte cu temă de educaţie ecologică au ca finalitate conştientizarea păstrării unui mediu sănătos prin protejarea resurselor, reducerea consumului acestora şi reciclarea deşeurilor. În acest mod, elevii, beneficiari direcţi sau indirecţi ai unor astfel de acţiuni, vor deveni cetăţeni proactivi ai unei societăţi pe care o dorim sănătoasă într-un mediu lipsit de poluare.

inspector şcolar,
prof. Camelia-Elena Popa




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014