Inca de la primele ore ale diminetii de ieri, pasionatii de masini, dar mai ales cei care se dau in vânt dupa târguit chilipiruri, treceau sprintar podul de la Serbanesti, discutând despre nimicuri gen „ce-am facut aseara” sau „azi va fi bine. A
zis Busu, aseara, la meteo”. De cum o iei pe la intrarea secundara din capatul podului, in talciocul amenajat pe malul canalului (o palida replica a mult mai celebrului Marché aux Puces), te intâmpina vânzatorii ambulanti cu tot soiul de banalitati, de obicei, lucruri care le-au prisosit altora – de la vase despre care nici n-ai cum sa ghicesti la ce au folosit vreodata, aparate foto sau radiouri vechi, pâna la telefoane mobile din epoca de inceput a telefoniei mobile (numai bune pentru ciobanul angajat sa grijeasca de oile satului), biciclete scorojite, carti vechi din epoca Ceausescu, mileuri si alte obiecte asemenea.
Pe gardul din placi de beton care marcheaza limita târgului, printre grafitti-uri schitate fara talent de un amator, un anunt te atentiona „Ocupat – Smelturi”AG, semn ca arealul de câtiva metri patrati este „rezervat”, probabil, de un obisnuit al locului. Daca reusesti sa treci fara sa te „agate” vreun negustor ambulant, de la o posta simti mirosul de mititei si cârnaciori sfârâind pe gratarele incinse ale micilor cârciumari.
„Nu mai e ce a fost acum 8-9 ani!”
Abia treci de zona cu pneuri resapate, ca masini de toate neamurile si, mai ales, pentru toate buzunarele se aliniaza in asteptarea musteriilor. Masini cât vezi cu ochii, insa clienti mai deloc. „Anul trecut, la ora asta, chiar si iarna, nu aveai unde sa arunci un ac. Te loveai cu fundul de toata lumea. Acum, uite!, nimic, parca au intrat in pamânt. N-are lumea bani, asta e raspunsul”, se plânge un vânzator venit tocmai de la Iasi sa scape de un Skoda Fabia.
Micii samsari auto incearca, printre cojile de seminte scuipate in mod profesionist printre buze, sa-si convinga curiosii ca masina poate fi cea mai buna afacere…Pentru proprietari, caci, si un novice isi poate da seama ca, de fapt, piata e plina de „tigai”, acele masini „obosite” la care nici polonezul, ungurul sau slovenul nu se mai uita. „Am venit cu sora mea, poate-i gasim una mai ieftina, la vreo 2.000 de euro. Masini sunt, numai sa fie si bune, desi, toata lumea se asteapta sa fie cu probleme, mai toate dintre masinile de aici. De asta-i târg de second hand, altfel s-ar fi dus la dealerii auto sa-si ia una noua, nu?”, spune Cristian, unul dintre putinii bacauani care vizitau duminica târgul auto din Serbanesti.
Cine ar fi vrut sa plece neaparat acasa cu un exemplar din târgul auto o putea face foarte usor cu doar 900 de euro (un Opel din 1998) sau 1.600 – 2.700 de euro cât mai costa un Ford Fiesta ori un Volkswagen Golf 4. „Il dau si cu 1.400 de euro. Oricum, l-am adus ca sa nu vin cu mâna goala din Germania. Nu mai e târgul care a fost acum 8-9 ani. Si nici lumea nu mai are atâta banet ca atunci, când era vârful pietei auto la noi”, spune Gheorghe, un proprietar de Ford aflat in târgul auto de duminica.
Samsari de pe alte meleaguri
In partea din fata a târgului, unde altadata, gaseai numai masini scumpe, aproape noi, abia gasesti câte un Passat „full option” de „Doamne ajuta” de prin 2012 sau un SUV Volvo cam din acelasi an, evident, supraapreciate de vânzatori, undeva, intre 12.000 si 15.000 de euro. Curios ca, daca in vremurile bune, majoritatea masinilor erau aduse din Germania, acum, incepi sa vezi si automobile cu numere de Olanda sau de Italia.
Nici figurile locale obisnuite ale samsarilor auto nu se prea zaresc prin târgul de masini (prefera sa le „expuna” pe strazile din Bacau), locul lor fiind luat de „colegii” din Roman, Piatra Neamt sau Iasi. Cu masinile lustruite ca pe vremuri si curatate suspect de insistent, inclusiv in zona motorului (de te intrebi unde sa fi plecat praful de pe drumul de la Piatra Neamt sau Roman), romascanii, cei mai guralivi din târg, nu reusesc sa vânda nimic toata dimineata.
De fapt, mai nimeni n-a vândut pâna aproape de ora prânzului când, unul câte unul, se retrage linistit din târg. „Mai astept pâna la 12, când, de obicei, mai vine unul chitit sa cumpere la pret de chilipir”, imi strecoara un vânzator simpatic, si la vorba, si la chip. In schimb, curiosii se afunda si mai adânc in fumul gratarelor de mititei, acompaniati de o bere rece si o manea gâdilându-i saltaret la urechi.
