Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu a inculpatei BODEA CARMEN-CARLETA, director executiv al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (8 fapte) si folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, dacă fapta este săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (6 fapte).
A fost dispusa trimiterea in stare d elibertate a inculpaților VLAD GHEORGHIȚĂ, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, BOGOS FĂNEL, VASILIU DUMITRU, SCRIPCARU ALEXANDRU și PÂNZARU COSTEL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită,
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 26 octombrie 2015, inculpata Bodea Carmen-Carleta, în calitate de director executiv al DSVSA Bacău, cu ajutorul inculpatului Vlad Gheorghiță a pretins și a primit suma de 2.700 lei de la inculpatul Pânzaru Costel, administrator al unei societăți comerciale cu obiect principal de activitate comerț cu ridicata al cărnii și produselor din carne.
Banii au fost pretinși și primiți în legătură cu atribuțiile de serviciu referitoare la planificarea acțiunilor și controalelor, autorizarea/înregistrarea obiectivelor supuse controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, suspendarea/anularea autorizației/înregistrării sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor și dispunerea măsurilor complementare de sancționare.
În perioada 12-27 octombrie 2015, în aceeași calitate, inculpata Bodea Carmen-Carleta a acceptat promisiunea unor sume de bani de la inculpatul Vasiliu Dumitru, medic veterinar căruia i-a fost atribuită, prin concesionare, de către DSVSA Bacău, o circumscripție veterinară. Promisiunea remiterii unei sume de bani este în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu referitoare la emiterea deciziei privind constituirea comisiei de evaluare a achizițiilor de servicii sanitar-veterinare, avizarea documentației de participare la licitație, avizarea raportului de atribuire a achiziției și semnarea, în numele DSVSA Bacău, a contractului de servicii sanitar-veterinare, cu câștigătorul procedurii de atribuire.
În același context, inculpata i-a furnizat medicului respectiv informații nedestinate publicității despre licitația respectivă. Astfel, deși anunțul privind licitația nu fusese publicat pe SEAP, inculpata Bodea Carmen-Carleta i-a comunicat persoanei respective condițiile ce vor fi prevăzute în caietul de sarcini, precizându-i că acesta a fost modificat față de cel folosit în precedentele licitații, a avertizat-o în legătură cu dotările pe care va trebui să le aibă la data licitației și care îi vor asigura un punctaj favorabil, i-a transmis perioada în care va avea loc licitația și componența comisiei de licitație care va fi numită prin dispoziția sa.
În perioada noiembrie — decembrie 2015, inculpata Bodea Carmen-Carleta, în calitate de director executiv al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bacău, cu ocazia unor concursuri organizate de instituția publică unde își desfășura activitatea, a furnizat mai multor persoane, printre care se aflau și inculpații: Budacă Iosif, Rotaru Bogdan și Ungureanu Ionela-Raluca, informații nedestinate publicității, respectiv variantele de subiecte pentru proba scrisă. În acest fel inculpata a asigurat candidaților respectivi un avantaj față de ceilalți participanți la concurs și, totodată, obținerea unui punctaj necesar câștigării concursului.
Acest lucru a fost posibil și datorită ajutorului oferit directorului executiv al DSVSA Bacău de inculpații Budacă Vasile, Enea Laura, Preotu Ioan și Pârșot Cristina-Mirela, care au avut rolul de intermediari.
La data de 17 decembrie 2015, inculpata Bodea Carmen-Carleta, prin intermediul inculpatei Pârșot Cristina-Mirela, a primit un plic conținând suma de 5.000 lei de la inculpatul Preotu Ioan, ruda unuia dintre candidații favorizați. De asemenea, în același scop, inculpata a mai primit de la candidații Rotaru Bogdan și Ungureanu Ionela-Raluca suma de 200 euro respectiv un set de produse cosmetice, în valoare de 50 euro.
În ziua de 11 decembrie 2015, prin intermediar, inculpata Bodea Carmen-Carleta a primit de la inculpatul Scripcaru Alexandru, administrator al unei societăți comerciale un ceas în valoare de 1.045 lei, în legătură cu atribuțiile sale de director executiv al DSVSA Bacău, respectiv aprobarea/dispunerea modificării în baza de date — Sistemul Național de Identificare și Înregistrare Animale — a rasei bovinelor proprietatea firmei acestuia din urmă.
La data de 08 ianuarie 2016, inculpata Bodea Carmen-Carleta a primit de la inculpatul Bogos Fănel, administrator al mai multor societăți comerciale, suma de 3.000 lei, în legătură cu atribuțiile sale de director executiv al DSVSA Bacău.
Banii respectivi au fost primiți de inculpată pentru a prelua probe (ouă) puse la dispoziție de omul de afaceri, în scopul efectuării analizelor asupra acestora cu încălcarea procedurilor interne privind achitarea contravalorii analizelor solicitate și în scopul influențării rezultatelor analizelor asupra acestor produse alimentare.
În perioada decembrie 2014-decembrie 2015, inculpata Bodea Carmen-Carleta a primit de la un medic mai multe bunuri în valoare totală de 949 lei, în legătură cu atribuțiile sale de director executiv al DSVSA Bacău, respectiv reîncadrarea acestuia din urmă în funcția de consilier principal în cadrul Serviciului Laborator.
În cauză, inculpații Budacă Vasile, Budacă Iosif Ioan, Pârșot Cristina-Mirela, Preotu Ioan, Rotaru Bogdan, Ungureanu Ionela-Raluca și Enea Laura au încheiat cu procurorii anticorupție acorduri de recunoaștere a vinovăției.
În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sumei de 10.000 lei ce aparține inculpatei Bodea Carmen-Carleta.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.