De o parte Goliath. Cu muschii lui McKain si Mansour si cu privirea lui Gheorghe Hagi. De cealalta parte David. Alex David. „Goliathehnica” Timisoara se bate azi cu Bacaul lui David. Fireste, calculele hartiei dau ca favorita formatia lui Hagi. Cu atat mai mult cu cat in prima etapa a returului Poli a invins la Iasi, in timp ce FCM Bacau s-a impiedicat pe teren propriu de FC National. Ca sa nu mai vorbim de diferenta de 11 locuri in clasament. Sau de faptul ca „galben-albastrii” lui Popovici nu au mai invins in deplasare de aproape trei ani. Si totusi, Bacaul a plecat la Timisoara cu intentia declarata de a da lovitura. Asa cum a facut-o si in turul campionatului, cand a castigat cu 1-0 gratie unui euro-gol realizat de Marius Croitoru. Sigur, declaratiile nu joaca pe teren, insa Popovici are argumentele sale. „Noi am practicat un joc destul de bun contra Nationalului. Sper sa marcam din nou, iar daca nu vom mai repeta greselile din aparare, putem sa ne intoarcem cu un rezultat favorabil de la Timisoara”, a spus tehnicianul bacauan, care va pastra sistemul folosit in debutul returului. „Acest 4-2-3-1 se pliaza foarte bine pe asezarea timisorenilor”, a precizat Popovici. Daca nu schimba sistemul, Popovici modifica in schimb primul „unsprezece”. Dan Balauru (un ex al intalnirii de azi) va juca titular, in timp ce Bobi Verdes are si el sanse bune de a intra din primul minut in postura de „varf” impins. De partea cealalta, „alb-violetii” se confrunta cu o serie de indisponibilitati. Astfel, Hagi va trebui sa renunte la cei doi Gigei (Bucur si Coman), ambii accidentati si la Plesan, suspendat. „Sunt absente importante, dar avem solutii pentru ca lotul nostru este puternic”, si-a manifestat optimismul antrenorul „Goilathehnicii” Timisoara. A luat oare in calcul si prastia lui David?
Scris de Dan SION