@ Stiinta Bacau – IOR Bucuresti 3-0 (18, 14, 11), 3-0 (17, 16, 11)
Stiinta a inceput 2006 cu mainile inghetate. De vina nu a fost doar frigul din Sala Sporturilor. A contat si pauza de peste o luna de zile, dar si faptul ca primul examen al anului a fost dat in compania IOR-ului, un adversar a carui lipsa de valoare nu-ti poate tine de cald. Victoria nu s-a dovedit o problema pentru echipa lui Florin Grapa. Conform previziunilor, bacauancele s-au impus cu 3-0 in ambele manse disputate sambata si duminica pe teren propriu, obtinand astfel o calificare (mai la pas, mai la galop) in faza urmatoare a Cupei Romaniei. Mai putin asteptat a fost nivelul jocului. Stiinta a avut o evolutie cenusie, fiind departe de forma aratata in 2005. Greselile neprovocate- in special la serviciu- au facut ravagii pe tabela. Asa a fost posibil ca in primul set de sambata IOR-ul sa obtina o zestre de neinchipuit pentru o „lanterna rosie” :18 puncte. Si asta cu atat mai mult cu cat Stiinta a inceput jocul folosind formula standard de echipa! Desi situatia s-a ameliorat usor in urmatoarele doua seturi, castigate la 14, respectiv 11, prestatia de sambata a fost demna de dat uitarii. Nici meciul al doilea nu a fost unul memorabil. In linii mari, evolutia scorului pe seturi a fost identica. Merita remarcat ca Stiinta s-a simtit mult mai in largul ei (pe tabela, dar si in joc) atunci cand a folosit echipa a doua. Explicatia sta in dorinta de afirmare a rezervelor, in conditiile in care IOR-ul, repetam, nu a fost un adversar care sa stimuleze foarte mult pofta de joc a titularelor. De altfel, inaintea acestei duble manse, antrenorul Florin Grapa a declarat: „Mi-as fi dorit sa incepem anul intalnind un adversar mai puternic, mai ales ca miercuri vom avea un meci dificil in campionat, contra Targu-Muresului, in deplasare”. Prin urmare, pentru Stiinta, 2006 va incepe cu adevarat miercuri. Pana atunci, studentele isi pot freca palmele. Nu neaparat de bucurie ca au trecut de IOR. Mai degraba de frig si de nerabdarea de a juca, in sfarsit, o partida „adevarata”.
Stiinta: Polischiuk (Nitulescu), Mitrovic (Toma), Truta (Moldovan), Boskovic (S. Marian), Hatinova, Maletic (Anghel), Tolisteanu (libero).
IOR: Constantin, Ciupitu, Ocneanu, M. Ciurea, A. Ciurea, Verdes (libero).
Hatinova a servit pe sub fileu
Una dintre slabiciunile manifestate in mod constant de Stiinta in cele doua jocuri cu IOR Bucuresti a fost serviciul. Aproape toate jucatoarele bacauane s-au inscris in sarabanda serviciilor gresite. Performera zilei de ieri, evident in sens negativ, a fost „centrul” Lucia Hatinova. In setul trei, Hatinova a „reusit” sa serveasca pe sub fileu, spre disperarea antrenorului Grapa si spre amuzamentul publicului spectator. Scris de Dan SION