2 noiembrie 2024

„Mi-as dori un campionat al Diviziei D cu 18 echipe” / declara Valerian Voicu, presedintele Asociatiei Judetene de Fotbal Bacau

– E grea munca de presedinte al Asociatiei Judetene de Fotbal Bacau?

– Nu este o munca grea. Atata timp cat imi place foarte mult fotbalul, imi place sa cred ca ma pricep sa-l organizez. In plus, am resurse si pentru aceasta activitate.



– Mai tot timpul au fost probleme in campionatul judetean. Va ganditi sa luati masuri?

– Voi incerca sa inchei un protocol cu Inspectoratul Judetean de Politie Bacau, ca la fiecare joc desfasurat pe terenurile din mediul rural sa fie cate un politist din localitatea respectiva. Voi cauta sa imbunatatim calitatea organizarii jocurilor. Din acest retur, arbitrii si observatorii vor trebui sa fie la locul de disputare al meciurilor cu cel putin 45 de minute inainte de inceperea oficiala a jocului pentru a pregati jocul cu delegatii celor doua echipe. Apoi, vom incerca sa prelucram delegatii tuturor echipelor cu noile modificari ale Legilor Jocului.

– Cine credeti ca sunt de vina pentru scandalurile din campionatul judetean? Arbitrii, jucatorii sau delegatii echipelor?

– De vina sunt in principal delegatii echipelor pentru ca nu-si strunesc cum trebuie jucatorii si sunt cei care dau tonul unor astfel de scandaluri. Sunt si anumite greseli de arbitraj, care sunt cu voie sau fara voie, si duc la denaturarea jocurilor. Un rol important il au si observatorii, care ar trebui sa fie cei care sa se implice mai mult in buna desfasurare a jocului.

– Vor fi schimbari in viitorul sezon al Diviziei D?

– In functie de optiunile conducatorilor cluburilor, vom adopta un sistem competitional care sa satisfaca cerintele fotbalului judetean. Personal, mi-as dori un campionat al Diviziei D cu 18 echipe si doua serii de categoria &#8222Onoare” cu cat mai multe echipe inscrise. Apoi, voi cauta un sponsor de calibru care sa sprijine activitatea fotbalistica din judetul nostru.

&#8222Un campionat de fotbal pe teren redus”

– Aveti si alte planuri pentru acest an?

– Vrem sa organizam un campionat de fotbal pe teren redus, cu cat mai multe echipe, asa cum exista si in alte judete si care a prins foarte bine. Acest campionat va fi impartit pe doua categorii de varsta, cu jucatori pana in 35 de ani si cu cei peste aceasta varsta. Desigur, pot fi legitimati doar jucatorii amatori. Din pacate, pentru aceasta competitie care se va desfasura pe teren sintetic, avem la dispozitie, deocamdata, doar un singur teren, cel de la Aerostar. In primavara am vrea sa-i dam drumul acestei prime editii care, sunt sigur, va aduna la start foarte multe echipe. In acest sens, ii asteptam pe cei care vor sa-si faca echipa de fotbal pe teren redus (5+1) la sediul AJF Bacau (nr. langa Colegiul Ferdinand) pentru alte amanunte.

– Sunt echipe de fotbal care isi disputa meciurile de-acasa pe acelasi teren. Va ganditi la o solutie?

– Intr-adevar, in Bacau este o criza de terenuri de fotbal. O sa incercam sa exploatam terenurile limitrofe orasului Bacau. Vrem insa, in colaborare cu Primaria din Bacau sa construim unul, doua terenuri in oras. Omenii sunt dornici de miscare si ar fi pacat sa nu le creem conditii.

– Ce echipa va disputa barajul pentru promovare in Divizia C?

– Lupta se va da la varf, intre echipele clasate pe primele trei locuri. Este vorba despre Acvila, Petrom si Magura Tg. Ocna. Pot sa apara si alte surprize in acest retur. Oricum, acest retur va fi unul interesant.

– Apropo, cand va incepe returul Diviziei D?

– N-am fixat inca o data. Vremea ne conditioneaza. Oricum, am vrea sa-i dam drumul spre finalul lunii martie. Prima etapa din retur s-ar putea desfasura pe 19 sau pe 26 martie.

– Bacaul a cam lipsit in ultima vreme din peisajul arbitrajului romanesc?

– Avem doi arbitri in Lotul National si alti sase in lotul Divizionar C. Imi doresc ca numarul acestora sa creasca. Ma bucur ca in Comisia Judeteana de Arbitri, condusa de Cristi Sava, a fost cooptat si fostul arbitru asistent FIFA, Daniel Munteanu. Arbitrii din Bacau au nevoie de profesionalismul lui Daniel Munteanu. Apoi, mai vreau sa cred ca din aceasta generatie de arbitri cursanti, macar 2-3 sa urce spre fotbalul adevarat.Scris de Adrian STANCU




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele știri

spot_img
Comandat de AUR Bacău, CMF 11240014
spot_img