Fermieri din toata regiunea Moldovei au facut cunostinta, pentru prima data, cu cea mai noua tehnica de lucru pusa la punct de cunoscuta firma bacauana Romchim Protect: aparatul de zbor fara pilot „Patriot RP”, destinat exclusiv domeniului agriculturii. Premiera a fost expusa cu ocazia unui simpozion cu tematici agricole, organizat ieri, in Bacau, de Romchim Protect, in prezenta a zeci de specialisti din agricultura.
„Acest aparat de zbor fara pilot este rodul a peste doi ani de munca si sunt convins ca o sa va fie de mare folos la tratamentele pe care o sa le efectuati la culturile pe care le veti infiinta, mai ales in conditiile in care vremea nu o sa va permita sa intrati in câmp cu utilajele clasice”, a spus Ioan Neculcea, presedintele Romchim Protect S.A.
Asadar, drona propusa de producatorul bacauan poate fi folosita de fermieri atât pentru aplicarea cu maxima eficienta a tratamentelor la culturile agricole, cât si pentru monitorizarea evolutiei din câmp a plantelor, aparatul fiind dotat inclusiv cu o serie de camere de filmat ultraperformante (HD). In plus, aparatul de zbor fara pilot le permite detinatorilor de culturi agricole sa realizeze cu aceeasi eficienta paza acestor areale.
Astfel, drona poate filma inclusiv in infrarosu, beneficiind si de un stabilizator performant de imagine, dar, totodata, este capabila sa-i marcheze cu ajutorul unui fluid reflectorizant cu persistenta indelungata (rezista la spalare pâna la zece zile) pe eventualii hoti care ar patrunde pe proprietatile fermierilor.
Dintre caracteristicile tehnice ale dronei, mai retinem capacitatea aparatului de a transporta 10 litri de substanta ce urmeaza a fi aplicata printr-un sistem de pulverizare cu 6 duze (formând, astfel, un strat cetos extrafin deasupra culturii, pâna la nivelul solului), o autonomie de zbor de pâna la 20 de minute, acumulatorii putând fi schimbati, la sol, pe durata a câtorva secunde, drona urmând a-si relua activitatea pentru inca alte zeci de minute. Cu ocazia intâlnirii, organizatorii au mai prezentat, tot in premiera, rezultatele stiintifice ale studiului efectuat de specialistii Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara „Ion Ionescu de la Brad” Iasi asupra utilizarii biostimulatorului ASFAC BCO – 4, aflat tot in protofoliul Romchim Protect.
„Este un test minutios facut de catre profesorii de la Iasi, cercetare care, subliniez, nu a fost facuta la comanda noastra, ceea ce ne-a incântat, desigur, mai ales prin prisma rezultatelor. Este, asadar, un motiv de mândrie pentru noi aceasta confirmare stiintifica a calitatilor si avantajelor pe care le ofera utilizarea biostimulatorului ASFAC BCO – 4.
De altfel, unii dintre dumneavoastra sunteti deja convinsi de aceste avantaje, prin rezultatele pe care le-ati obtinut, altii ati ramas sceptici, fapt care nu ma mira, dat fiind mai multi factori”, a mai spus Ioan Neculcea. Rezultatele testelor efectuate la Iasi pe cultura vitei de vie (soiul chasselas dore, considerat sensibil la boli) au confirmat, oficial, un spor de productie de circa 4,3 tone de struguri la hectar.
Reamintim ca acest produs revolutionar adresat agriculturii, ASFAC BCO – 4, este o noutate la nivel mondial (existând, de altfel, si un brevet de inventie pentru acesta), fiind lansat pe piata de profil in urma colaborarii dintre firma Romchim Protect din Bacau si un renumit cercetator in biotehnologie, profesorul universitar Corneliu Oniscu.