Radu Rosetti povesteste modul in care se adunau impozitele in Moldova, la mijlocul secolului al XIX-lea. La intâmplarea povestita mai jos, petrecuta la Caiuti, a asistat personal.
„Dupa ce ne-am intors la Caiuti, am asistat la o scena caracteristica a moravurilor administrative de atunci. Tata fiind dus in tinutul Neamtului, la mosia mamei, la Margineni, a sosit in satele noastre «zacutia».
Adica privighitorul de Trotus, al carui nume l-am uitat, sau ajutorul lui (…), a venit cu doi cazaci ca sa implineasca banii birului cu care taranii erau foarte intirzieti. Pentru a scoate acei bani, se intrebuintau mijloacele uzitate atunci: batai infricosate, sfaramarea strachinilor si a mobilelor rudimentare apartinind datornicului, prinderea gainilor si a gistelor lui, plus variantele iscodite de mintea mai mult sau mai putin agera a implinitorului, mai facindu-si ris de cite o fata sau de cite o nevasta.
Privighitorul in chestiune era un implinitor cu deosebire vrednic; intrebuinta pe linga toate mijloacele cunoscute si altele improvizate de crierul sau. Doua zile dupa sosirea lui era pe mosie un chiu si un vai nemaipomenit: bietii oameni impresurase curtea si rugau cu lacrimi pe mama sa-i scape de acea urgie. In zadar trimesese ea la aprigul cinovnic pe vechilul nostru, medelnicerul Manolache Oatu, in zadar il poftise pe executor la curte prin noul vatav de ograda, sardarul Neculai Lefter, fostul camardiner al tatei, in zadar ii trimesese raspuns ca era sa scrie ispravnicului si chiar la Iesi, «zacutia» se facea tot mai strasnica.
Dar a treia zi da Dumnezeu si soseste tata pe neasteptate. Nu apucase bine sa iasa din trasura si mama ii si spusese ceea ce se intimpla la Popeni. Tata poronci indata sa i se inhame o pareche de cai proaspeti la alta trasura, m-a luat cu el si am mers la satul Popeni.
Dinaintea crismei se afla lume multa. Nu plouase de mult si era un colb cumplit. Pe prispa crismei sadea domnul privighitor sau ajutor de privighitor, calare pe un scaun. In drum, cazacii trageau, tinind-o de picioare si tirindu-i fata in colb, o femeie al carui barbat fugise in ajun ca sa scape de bataie.
Tata a sarit din trasura, poroncindu-mi sa nu ma misc si, intr-o clipa, cei doi cazaci zaceau la zece pasi, in mijlocul drumului. Taranii imprejurara indata pe tata, fiecare spunindu-i ceea ce suferise, era un zgomot groaznic: tipete, plinsete, bocete. Cu mare greu tata obtinu ca sa se faca liniste si vro zece oameni mai cuminti fura chemati pe rind ca sa spuie ce vazuse. Privighitorul, care ingalbenise, voi sa fuga, dar tata poronci sa-l opreasca.
Dupa ce taranii mintuira jalnica lor povestire, tata intreba pe cinovnic ce are de intimpinat. El ingina citeva cuvinte, zicind ca are poronci si, cerindu-i-se acele poronci, el inmina tatei o hirtie. Tata o ceti tare. In hirtie i se poroncea sa mearga la un numar de anumite sate si sa implineasca banii birului.
– Nu vad ca aici sa ti se poronceasca sa bati, sa necinstesti, sa strici si sa schingiuiesti, zise linistit tata. Cinovnicul tacu.
– Dumneta ai batut, ai necinstit, ai stricat, ai schingiuit, urma tata, esti un hot. Am sa-ti dau rasplata care se cuvine hotului. Puneti-l jos, poronci el taranilor. Intr-o clipa domnul privighitor era lungit la pamint, cu fata in jos si tinut de cap, de mini si de picioare.
– Acuma trageti-i o suta de bice, chiar cu harapnicul lui, mai poronci tata. Il ierta dupa cincizeci, dar si acelea ajungeau si le va fi tinut smintet domnul ajutor de privighitor sau privighitor toata viata lui.
Dupa aceea fu ridicat, dus la cal, legat de el, iar friiele fura date in minile unuia din cazaci si astfel porni spre resedinta lui de la Tirgul-Trotusului.
Dar cind era sa plecam, iaca vedem ca alearga oamenii spre noi si ni spun ca al doilea cazac cere numaidecit un car de beilic (de corvada), bineinteles fara plata, ca sa duca doua custe mari, una cu gaini si cealalta cu rate si cu giste, adunate fara bani, de cinovnic, de la datornicii fiscului.
Cazacul fu chemat de tata si invitat, in termeni cit se poate de drastici, sa incalece si sa plece, iar nenorocitele pasari fura puse in libertate, iscindu-se intre gospodine cumplita sfada cu prilejul alegerii lor.
«Zacutie» mai facutu-s-au in toata domnia lui Cuza si in vremea lui Carol in tinutul Bacaului, dar in satele de pe Caiuti, dupa aceea pe care am povestit-o, n-a mai venit alta de acest feli”.
Radu Rosetti
