Se mai înseala si criticii mari uneori, asa cum a facut-o Eugen Lovinescu în 1908, spunând (potrivit teoriei sale, cea a mutatiei valorilor estetice) ca, „în cincizeci de ani nu va rămâne nici cea mai mică urmă din atmosfera morală a comediilor lui Caragiale”. A avut perfectă dreptate, în schimb, Al. Paleologu sustinând ca opera marelui comediograf este si astazi valabila, actuala. De aceea, nu are nevoie de updatari fortate, la care recurg mai toti regizorii care-l pun acum în scena. Referindu-se la faimoasa scena a aprigelor dispute din piesa „ O scrisoare pierduta”, criticul afirma ca marele dramaturg reda acolo imaginea cât se poate de exacta, de expresiva a „parlamentarismului din toate timpurile”. Si cine l-ar putea contrazice?
E de ajuns sa urmarim o dezbatere din Parlamentul României de azi, ca sa-i vedem pe Catavencu si pe Farfuridi multiplicati. Vedem o multime de indivizi care se lanseaza în enunturi demagogice, în tirade patriotarde, neputând, de fapt, sa ascunda micimea lor de insi tranzactionali, naraviti la jocuri de culise, la fente si eschive, urmarindu-si, cu tenacitate, marele si singurul lor scop, interesul individual, propasirea lor, parvenitismul. De altfel, Caragiale avea sa-i execute, cu un sarcasm ucigator, pe oamenii politici, în numai câteva cuvinte:
„Acestia sunt asa de gânditori si asa universali, încât chiar specialistilor le pot tagadui competenta în materie”. Recitindu-l pe Caragiale (piesele, schitele, dar si publicistica), le dai dreptate celor care îl considera un stralucit analist politic, lucid, pertinent. Nimic nu i-a scapat „mimului genial”, cum a fost supranumit, din felul în care se practica la noi exercitiul puterii. Totul e circular aici, dupa cum au remarcat unii exegeti ai operei sale, principiile sunt aceleasi, dincolo de dansul aparentelor, iar schimbarea vine numai atunci când trebuie, dictata de sus, de la Centru. Care nici macar nu e în tara. Restul înseamna cinism absolut, adica aranjamente, concesii, compromisuri, negocieri, complicitati.
Oportunitati iscusit folosite, santajul pe toate nivelurile. Frazele cu democratia, cu dreptatea, cu justitia sunt pentru electorat, care nu-i decât o masa de manevra. Pentru gura-casca, cum îi categorisea, cu suprem dispret, Tipatescu, el nefiind dintre aceia care se îmbatau cu apa rece, adicatelea cu vorbe. Numai ca asa s-a trait la noi, timp de o jumatate de secol: „proclamarea redesteptarii si emanciparii noastre politice a fost semnalul inaugurarii celei mai teribile si înjositoare tiranii-tirania vorbei. Iata cine ne-a stapânit, vorba umflata si seaca”, avea sa o spuna, cu multa obida, Caragiale. Si asa se traieste si acum. Bâlciul, halimaua (cum îi zicea Cracanel) continua. Si marea trancaneală, la fel. De unde atâta lucru bine facut?
Nu stiu câti îl mai citesc astazi pe Caragiale, dar stiu ca el ne-a citit la un mod genial.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
