In vremurile grele de dinainte de 1990, sotii Frentoiei din Secatura-Margineni s-au incumetat sa aduca pe lume nu mai putin de 18 copii, dintre care 15 au ajuns mari – Acum mai traiesc 14 si toti sunt realizati – La parintii lor, nu au dus lipsa de nimic si nici acum nu se pot plânge
Cu ani in urma, casa sotilor Petria si Elisabeta (Lisaveta) Frentoiei, din satul Secatura, comuna Margineni, rasuna de glasurile cristaline a nu mai putin de 15 copii. Parintii lor, oameni cu o situatie materiala modesta, dar foarte harnici, le-au dat viata din dragoste si i-au crescut si educat cu acelasi simtamânt. De fapt, ei au adus pe lume 18 copii, dar trei au murit la câteva luni dupa nastere. Soarta a fost nemiloasa si cu Carmil, baiatul cel mai mare, care s-a sfârsit acum 19 ani, la vârsta de 41 de ani, intr-un accident de tren. Ceilalti 14 frati traiesc si cei mai multi dintre ei sunt imprastiati prin lume, unde fiecare si-a facut un rost si s-a asezat la casa lui. Dar pâna i-au adus aici parintii lor au facut sacrificii mari ca sa-i creasca.
Munceau de la ora patru, dimineata
Cecilia Farauanu, in vârsta de 48 ani, cel de-al noualea copil, care locuieste la câtiva pasi de casa parintilor, ne povesteste: „Mama lucra la ceape (cooperativa agricola de productie-n.n.), dar si ca femeie de serviciu la scoala de lânga noi. Se trezea la ora patru dimineata ca sa faca focul si curatenie prin clase. Dupa aceea se ducea la munca la ceape. Lucra la pamânt, oriunde era nevoie. Intre timp mai tragea o fuga pe acasa. Când eram mai mici, ne pregatea mâncarea si hainele pentru a merge la scoala. Imi aduc aminte ca la un moment dat dimineata plecam la scoala zece odata. Tata a muncit pe la mai multe intreprinderi. Cei mai multi ani i-a lucrat ca tâmplar la Combinatul de Prelucrare a Lemnului din Bacau. Dupa lucru venea acasa si se apuca de treaba prin gospodarie. A facut, ajutat de mama, o casa cu doua camere lânga un frate de-al lui, la Margineni. Apoi s-au mutat la Secatura, la bunicul dinspre mama care avea pamânt mai mult, unde au inceput sa ridice o noua casa, pentru ca aveau deja sapte copii.” Când s-au mutat la Secatura, locuiau toti noua, impreuna cu bunicul, in doua camere, cu lut pe jos, in loc de dusumea. Incet, incet, cu forte proprii, cei doi soti au construit in continuarea celor doua camere alte trei, o bucatarie si un hol, toate spatioase, cu pardoseala.
“Si-ar fi dat si viata pentru copiii lor!”
Elisabeta Frentoiei se ducea la prasit chiar si atunci când avea copii in fasa. Ii lua cu ea si-i alapta pe tarla, apoi ii lasa in grija altora mai mari care o insoteau. Trebuia sa lucreze la ceape, pentru ca altfel statul le-ar fi luat cele 19 prajini de pamânt de lânga casa si alte opt, din „tarna”. Pentru a economisi bani, Petria Frentoiei nu numai ca si-a cladit casele singur, dar a facut cu mâinile lui si toata tâmplaria, si mobila. Cei doi soti au reusit sa le asigure celor 15 copii ai lor toate cele necesare si sa le faca un rost in viata, in anii in care acest lucru a fost destul de dificil si pentru familiile cu unul sau doi prunci. “Chiar daca inainte de 1990 vremurile erau grele, parintii mei se descurcau, isi mai aminteste Cecilia Farauanu. Tata avea salariu, lua si alocatiile noastre iar mama primea 500 lei pentru ca nascuse multi copii, dar daca nu munceau pe rupte nu am fi avut de toate. Datorita parintilor nostri, niciodata nu am stiut ca < Afectuosi, dar si exigenti
Ambii parinti si-au iubit toti copiii, deopotriva, dar au stiut sa mentina un echilibru in toate. Erau afectuosi cu ei, dar si exigenti. I-au invatat de mici sa fie harnici si responsabili. Când nu trebuiau sa invete, baietii mai mari munceau si ei la casa. Si cei mai mici ajutau, fiecare dupa puterile lui. Fetele spalau rufe, dereticau prin casa, faceau mâncare, aveau grija de cei mai mici. Cu o voce din care razbate un deosebit respect pentru cei care i-au dat viata, Cecilia mai spune: “Eu aveam noua sau zece ani si caram caramida la casa. Eram prin clasa a treia sau a patra când mama ne trimitea la scoala sa facem curat, pentru ca ea venea noaptea de la ceape. Altii mergeau cu vacile la pascut, la adunat fânul ori la lemne. Pentru ca padurarul sa ne dea lemne, mergeam la curatat crengile si plantat puieti in padure. Eram si cu joaca, dar intâi trebuia sa terminam treaba. Erau intelegatori cu noi parintii nostri, dar si severi, atunci când era cazul”. Pe deasupra, erau si foarte evlaviosi, mai ales mama. Nu lipsea niciodata de la slujbele tinute la biserica din sat in timpul saptamânii iar duminica mergea pe jos 3 kilometri pâna la catedrala din Margineni. Sâmbata, pâna noaptea târziu, le facea baie la toti copiii, intr-un ciubar mare, in care incapeau patru odata. Pentru ca era frânta de oboseala se culca apoi si se trezea cu noaptea in cap duminica pentru a face si ea baie. Apoi se primenea si pleca pe jos la biserica din Margineni. “Si tata era credincios, mai spune Cecilia. El zicea totdeauna ca orice copil este un dar de la Dumnezeu si deci trebuie lasat sa se nasca”.
“O plângea mereu pe mama”
Când s-au casatorit, Petria avea 25 de ani iar Elisabeta, 18 ani. Au trait impreuna si necazuri si bucurii timp de 49 de ani. La vârsta de 67 ani, Elisabeta s-a prapadit. A fost rapusa de cancer la colon. Sotul a trecut in Lumea Umbrelor in 2010, dupa patru ani de la moartea ei. Avea 78 de ani si nu s-a impacat niciodata cu pierderea sotiei. “Era singur, o plângea mereu pe mama, declara cu lacrimi in ochi Cecilia. Nu a mai vrut sa mai manânce, sa traiasca. Avea probleme cu plamânii, dar nu a vrut deloc sa mearga la medic.” Ambii parinti au murit, insa, linistiti ca toti cei 14 copii sunt bine.
Au format o adevarata comunitate in Italia
Copiii nu au terminat scoli inalte, dar sunt buni meseriasi. Marea majoritate lucreaza nu in România, ci in Italia. Primul a plecat la lucru in aceasta tara, in urma cu 18 ani, Petrisor, care era sudor. Avea atunci 35 de ani. Apoi i-a tras dupa el pe Aurica (50 ani), Angela (49 ani), Emil (47 ani), Maria (45 ani), Marcel (41 ani), Carolina (40 ani) si pe Iosif (38 ani). Acesta este mecanic frigotehnist iar ceilalti barbati muncesc in domeniul instalatiilor. Carolina o duce cel mai bine. Ea s-a casatorit cu un italian, si-a facut casa in Italia cu sotul ei si lucreaza la o firma de medicamente. Alti trei frati si surori sunt casatoriti prin tara. In casa parinteasca a ramas Stefan, de 37 ani, cel mai mic dintre frati si care, din pacate, este orb. Aproape de el locuiesc la casele lor Valentin (54 ani) si Cecilia. Ea este cea care are grija de fratele mic si se ocupa si de intretinerea gospodariei ramasa de la parinti. Si o face cu daruire si pricepere.
Casa parinteasca arata ca o farmacie
Casa parinteasca este varuita si vopsita proaspat in culori vesele, cu gust, iar camerele sunt si ele foarte curate, ca, de altfel, si curtea. Bucataria a fost modernizata iar alaturi a fost construita si o baie, dotata cu tot ce este nevoie, pentru ca Stefan sa nu trebuiasca sa iasa afara. In casa peste tot dai de lucruri mesterite de tatal celor 14 copii. In fiecare camera sunt paturi tapitate, mese, scaune, sifoniere, dulapuri, rame de tablouri etc. facute de Petria. Dar si de la mama au ramas foarte multe lucruri facute de mâna ei. Oriunde te uiti vezi laicere, cuverturi, covoare si presuri tesute de ea, cu ajutorul fetelor. Razboiul de tesut la care a lucrat l-am gasit, inainte de Craciun, instalat in prima camera. Pasiunea mamei este dusa mai departe de catre fiica ei, Cecilia. Imediat ce a terminat de strâns recolta, a trecut la razboiul de tesut. Acum, face presuri pentru ea si cei patru copii ai ei iar daca vor vrea si cei 22 de nepoti din partea surorilor si fratilor ei le va da cu mare placere si lor. Modelul parintilor este dus mai departe!
