19 septembrie 2024
ActualitateIacobov are drum liber la partid

Iacobov are drum liber la partid

Social democratii nu exclud posibilitatea ca printre candidaturile partidului la alegerile generale sa apara si numele lui Corneliu Iacobov. Intentia declarata a acestuia de a candida pentru un fotoliu de parlamentar va fi insa pusa in discutia Biroului Executiv al organizatiei judetene PSD. Pesedistii bacauani au deja sase nume pe lista viitoarelor candidaturi pentru alegerile generale din toamna. Capul de afis este tinut de Viorel Hrebenciuc, presedintele PSD Bacau, urmat indeaproape de presedintele executiv, Gabriel Vlase. Urmatorii pe lista candidaturilor in colegiile electorale ale judetului sunt Minodora Cliveti, Endre Bereczki, Catalin Mardare si Ion Moraru. In afara lui Bereczki, care a fost deputat in mandatul 2000-2004, toate celelalte propuneri de pana acum ale social-democratilor sunt ocupate de actuali parlamentari. aVorbim deocamdata doar de propuneri, nu avem o lista definitivata a candidaturilor pentru alegerile generale. Era si firesc ca cei alesI sa ramana pe pozitii. Acestora li se vor adauga nume noi, care vor improspata imaginea partidului si care, poate, nu au facut politica pana acum. Nu pot face publice acum numele acestora pentru ca este vorba de o strategie de campanie”, a declarat in conferinta de presa de ieri, Gabriel Vlase, peresdintele executiv PSD Bacau. Celor sase nominalizari facute pana acum de PSD li se alatura un loc de parlamentar pentru conservatori, partenerii de alianta ai social democratilor. “Nu am facut o nominalizare pentru acest loc, intrucat decizia va fi luata la nivel central. Asta din cauza faptului ca am avut un scor mic la alegerile locale”, ne-a declarat Constantin Avram, presedintele PC. Surpriza candidaturilor PSD s-ar putea sa aibe numele lui Corneliu Iacobov. Intentia acestuia de a candida in toamna, anuntata intr-o conferinta de presa de acum cateva luni, imediat dupa ce a fost scos basma curata de Justitie, ar putea fi si pusa in practica. “Iacobov este membru de partid. El isi poate depune candidatura, nu-l poate opri nimeni. In schimb, daca aceasta va si pusa in practica vom stabili in urma unei sedinte a Biroului Executiv. Decizia daca Iacobov poate candida la alegerile din toamna nu este valabila doar pentru el. Toate candidaturile vor fi hotarate de birou”, a explicat Vlase. Reprezentantii de la varf ai aliantei PSD-PC spun ca vor si-au propus sa castige impreuna patru fotolii de deputati si doua de senatori. “Credinta mea este ca putem sa castigam chiar cate un mandat in plus de senator si deputat”, a mai spus presedintele executiv PSD Bacau. Cu toate ca a sustinut inca de la inceputul conferintei de presa ca nu exista colegii favorabile si altele mai putin avantajoase pentru partid, Vlase a declarat ca primi nominalizati vor fi repartizati in colegiile considerate eligibile. Social-democratii si conservatorii bacauani spun ca in perioada imediat urmatoare vor incepe activitatea direct in teritoriu. “Vom lua localitate cu localitate si vom pune la punct strategia pentru alegerile care, probabil, vor avea loc pe 23 noiembrie. Va trebui sa armonizam relatiile dintre reprezentantii celor doua partide in localitatile in care, la alegerile locale, aliatii de acum s-au batut in turul doi”, a mai spus Gabriel Vlase. Scris de Cezara Duta





spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img