Colonelul in rezerva Catalin Felegeanu, fostul adjunct al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bacau, a fost achitat de Curtea Militara de Apel Bucuresti, intr-un dosar in care a fost judecat pentru infractiunea de incalcare de consemn.
El a fost deferit justitiei in luna ianuarie a acestui an, dupa o ancheta a procurorilor de la Parchetul Militar Iasi, iar in octombrie Tribunalul Militar Iasi l-a condamnat la opt luni de inchisoare cu suspendare.
Sentinta a fost insa atacata cu apel, iar magistratii de la instanta superioara s-au pronuntat la termenul de saptamâna aceasta.
„Admite apelul declarat de apelant (…) împotriva sentintei penale nr. 25, pronuntata la 1.10.2015 de Tribunalul Militar Iasi în dosar nr. 2/739/2015, sentinta pe care o desfiinteaza în totalitate. Rejudecând, în temeiul art. 396, alin. 5 CPP cu aplic. art. 16 alin.1 lit. a) CPP achita pe inculpatul col.(r) Felegeanu Catalin Daniel cu privire la savârsirea infractiunii de calcare de consemn”, se arata in solutia pe scurt postata pe site-ul instantei de judecata.
Aceasta sentinta este definitiva.
„Decizia Curtii de Apel Militara Bucuresti este conforma cu realitatea. Instanta a luat in considerare toate documentele si probele depuse de mine la dosar. M-am considerat nevinovat de la inceput si s-a dovedit ca nu exista nicio proba pentru a putea fi acuzat de vreo infractiune”, ne-a declarat col (r) Catalin Felegeanu.
Fostul adjunct de la ISU a fost pus la dispozitie pe perioada procesului, ceea ce inseamna ca a trebuit sa indeplineasca doar sarcinile trasate de seful superior iar leafa i-a fost limitata la salariul de baza. Acum isi va recupera toate drepturile, insa nu se va mai intoarce si pe functia detinuta anterior, pentru ca la jumatatea lunii octombrie a iesit la pensie.