Usa se deschide si, chiar din prag, simtim mirosul de lemn proaspat, mai amarui sau mai dulce, apoi privirea ni se pierde in hala uriasa, printre vrafurile de scânduri, scândurele si stâlpisori. Mergem in urma lui Iosif Bolog si descoperim, treptat, de ce oamenii din Prajesti spun ca “e un artist, dom’le!”
Parca stiind ca suntem putin cunoscatori, intinde aratatorul si denumeste: “Catapestesme, strane, tetrapoade, analoage, strane de cântaret… Aste e o strana pentru Muntele Athos, cu doua locuri de sedere, unul mai sus, altul mai jos, si o scândura pentru ceafa, ca sa nu adoarma calugarii, la slujba.”
A facut si strane arhieresti, cu insemne speciale: mitra, sceptrul, crucea si inscriptia “Pace Voua”. Ne duce, apoi, in atelierul de creatie, unde se deseneaza si se sculpteaza in lemn crucile si ornamentele pentru obiectele bisericesti.
“Am facut si strane pentru oficialii comunisti, cu secera si ciocanul, pe când eram la Scoala Populara de Arta. Acum se afla depozitate la Biserica Omocea”, povesteste Iosif Bolog. Usi imparatesti, usi diaconesti, un baldachin pentru altar care va pleca tocmai in Califonia… Nu ne mai saturam sa privim florile si acoladele din lemn!
Are trei angajati, dar numai el deseneaza si sculpteaza. “Astea sunt picioare de masa din plop pentru o fabrica din Râmnicu Sarat, care face mobilier pentru un partener din Italia.” Si Bolog a lucrat pentru si in strainatate 13 ani, timp in care a cumparat teren si, incet-incet, utilaje, pe care le-a trimis acasa: “Au stat vreo sapte ani degeaba. Când am venit, doua luni am fost pacurar! A trebuit sa le reconditionez, dar sunt bune, le folosesc si acum!”
“Facem lucruri in care punem suflet”
Lucreaza pentru biserici din Franta, Belgia, Spania, Norvegia, Republica Moldova, Ucraina. Preturile sunt in functie de calitate, “daca ar fi mari nu m-ar mai cauta nimeni!” Nu stie, inca, daca fiul il mosteneste. “Acum e prea mic, sta mai mult in fata calculatorului, decât in fata hârtiei. In vacante l-am mai adus. Am negociat salariul si când a terminat i-am dat banii”, marturiseste Iosif Bolog, zâmbind. E indragostit de munca lui si zilele i-ar fi senine daca nu ar exista birocratie.
“Te termina controalele si birocratia. In China, micii producatori sunt foarte mult ajutati. Noi facem lucruri in care punem suflet, dar ne chinuim pentru asta. Uneori, nu avem bani sa platim salariile, insa darile le achitam, daca intârziem suntem sanctionati in secunda doi!
In Italia, daca te muti, anunti furnizorul ca esti noul proprietar si gata, s-a rezolvat, iti vin acasa contractul si prima factura!”
Iesim din atelier, in curtea larga, si facem un ultim popas: ne apropiem de doi bodyguarzi latratori, mari si negri, Sasa si Boby, cu care vorbim printre zabrele. “Rup tot ce inseamna picior strain! Nici angajatii nu ies teferi de aici daca au o sipca in mâna”, ne avertizeaza Iosif Bolog. Plecam linistiti: usile imparatesti, stranele si catapetesmelele au paznici de nadejde.
