27 decembrie 2024

148 de ani de existenta a Colegiului „Ferdinand I”

Colegiul „Ferdinand I” a implinit pe 1 decembrie 148 de ani de existenta. A fost un bun prilej pentru elevi si profesori sa marcheze aceasta aniversare, intr-un cadru festiv, vineri, la Ateneu. Cadrele didactice, copiii si tinerii au asistat la un spectacol care a avut de toate, muzica folclorica, dans, momente de comedie, in regia elevilor de la toate clasele, de la cele primare, la cele de liceu.

„Dorim sa transmitem un mesaj de bucurie elevilor, profesorilor, actuali si fosti, cu acest prilej si un mesaj de multumire tuturor celor care vin cu deschidere, idei noi, sprijin in derularea proiectelor noastre care imbina traditiile trecutului cu perspectivele viitorului”, a declarat prof. Mihaela Berza, directorul colegiului. Unitatea de invatamânt numara in prezent 1200 de elevi si 71 de cadre didactice. În anul scolar 1870-1871, Gimnaziul clasic a dat prima promoţie de absolventi, iar în 1891 s-a încheiat constructia primului corp. Începând cu anul scolar 1997-1998, în urma unei hotarâri a corpului profesoral s-a dispus schimbarea denumirii liceului în Colegiul Liceal „Ferdinand I”.



De-a lungul istoriei sale, a avut si are ca profesori oameni de mare prestigiu cultural si academic, cum au fost Garabet Ibraileanu, D.D. Patrascanu, Gheorghe Dima, Vasile Pârvan, Nicolae Corivan, si aici au fost formate personalitati precum Solomon Marcus, Toma Caragiu, Radu Beligan, Constantin Arseni, Gheorghe Cartianu, Eugen Uricariu, Diana Lupescu, Gh. Platon.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img