Caravana DESTEPTAREA s-a oprit acum mai bine de o luna in Cartierul Serbanesti. Printre nemultumirile locuitorilor acestui cartier era si faptul ca de o parte si de alta a strazii principale trotuarele nu sunt amenajate si asfaltate, ceea ce le creaza mari greutati, mai ales atunci cand ploua. La nici o saptamana, in cartier s-a dus si primarul Stavarache, care le-a promis marea cu sarea, printre care si trotuare noi-noute.
Au trecut doar patru zile si lucrarea a inceput, dupa o tehnologie ce are credem brevet de inventie. Supunem specialistilor spre analiza tehnologia. S-a turnat un strat subtire de asfalt, direct pe pamant, fara nicio pregatire. La nici doua ore, peste asfalt s-a imprastiat un strat de balast, peste care s-a turnat un nou strat de asfalt. Lucrarea este in plina desfasurare si poate fi predata la un curs la o facultate de drumuri sau la una de… administratie locala. Primul profesor este un locuitor din cartier.
„Nu este treaba buna, e treaba facuta de mantuiala, ne-a spus Dumitru Tutuianu, de 77 de ani, care s-a trezit cu asfaltul turnat in poarta, peste gropi si balast. Pacat ca se cheltuie asa bani, de pomana. Au turnat inainte o pelicula de asfalt, care costa si ea bani, apoi au venit la vreo jumatate de ora si au tras peste ea o sapa de pamant. Au venit si au plecat. Cheltuieli inutile. Pacat de banii primariei, de banii nostri de fapt, ca doar nu-s cazuti din cer. Nu au specialisti. Isi bat joc de noi”. Scris de G.B.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.