Bugetul local al municipiului Bacau este, pe an ce trece, mai generos. Dar aceasta nu inseamna ca banii trebuie cheltuiti pentru rezolvarea unor probleme ce pot fi acoperite cu fonduri europene. Banii Bacaului trebuie folositi pentru a-i ajuta pe bacauani, este de parere Sergiu Sechelariu. „Ideea pe care o sustin si o propun pentru perioada imediat urmatoare este sa nu folosim banii locali pentru strazi, canalizare si asa mai departe. Banii Bacaului sunt pentru cei ce au probleme si au nevoie de sustinere. Trebuie mers inspre solutionarea problemelor sociale de la bugetul local”, declara fostul ministru secretar de stat. Pentru municipiul Bacau, ideala este atragerea de fonduri nerambursabile sau prin cofinantare. „Greutatea banilor trebuie sa treaca spre comunitatea europeana, astfel incat din economiile facute pe aceasta cale sa fie subventionata gigacaloria, transportul pensionarilor, sa creasca numarul subventiilor pentru familiile cu multi copii. Bugetul local trebuie degrevat de astfel de cheltuieli”, a concluzionat Sergiu Sechelariu. In completarea acestor idei, Nicoleta Patrasc, experta in atragerea de fonduri europene, sustine ca trebuie identificata in primul rand directia pe care se va merge. Luand ca exemplu cartierul CFR, ea a adus in discutie doua posibilitati: „Se poate merge un proiect individual, adica pe bucati (unul pentru calanizare, altul pentru drumuri si asa mai departe), sau pe o varianta integrata, care sa cuprinda toate
subsectiunile. Norocul nostru este ca am fost inclusi in cei 11 poli de dezvoltare urbana din tara, si asadar putem accesa un proiect integrat, deoarece acesta ar scurta tot ceea ce inseamna perioada de disconfort pentru cetateni, pentru ca s-ar face toate lucrarile deodata, nu pe bucati.”
Licitatii curate pentru un oras european
Pariul profesionalismului implica inclusiv disparitia licitatiilor cu adedicatie” la care sunt abonate o serie de societati aparute peste noapte, ale unor apropiati de-ai autoritatilor. Un exemplu amplu dezbatut a fost cel al podului de la Serbanesti, unde lucrarile sunt mereu tergiversate. Daca ar fi fost vorba de fonduri europene in acest caz, sustine Sergiu Sechelariu, toti banii ar fi ajuns sa fie platiti de la bugetul local deoarece nu au fost respectate prevederile contractuale. aS-a depasit termenul de executie si nu au fost luate masuri, imi era retrasa toata finantarea si trebuia sa restitui totul. Dar problema cea mare tine de disconfortul oamenilor. Oamenii ii incredinteaza primarului banii lor, la buget, iar primarul ar trebui sa se comporte ca un diriginte de santier, sa supravegheze mersul lucrarilor conform contractului si intr-o ordine stabilita, iar oamenii sa fie multumiti. Eu as propune ca, la finalizarea unei lucrari de acest gen, constructorul sa aduca semnaturile bacauanilor ca sunt multumiti de ce s-a facut, si atunci sa fie virati banii.” Chestiunile acestea nu puteau sa nu fie corelate cu problema delicata a licitatiilor facute dupa ureche. Fostul ministru secretar de stat a pus mana pe caramida fierbinte: „In ultimul timp am vazut prin Bacau o serie de firme aparute peste noapte. Nu sunt constructori. Unii se pricep la facut blocuri, altii la drumuri. Oameni care nu au construit niciodata acum sunt constructori. Si asta pe banii bacauanilor. Un exemplu este la Teatrul de Vara, unde licitatia s-a desfasurat in conditii nu tocmai curate, fiind castigata de o firma din strainatate la un pret mare, plus ca are un obiect diferit de activitate.” Pe viitor, Sergiu Sechelariu este convins ca astfel de lucruri nu se vor mai intampla. „Fiecare firma trebuie sa mearga acolo unde ii este locul. Sunt societati care nu pot intra pe lucrari datorita acestor dedicatii. Plus ca mai intai trebuie sa ai grija de constructorii tai, care sunt din Bacau, platesc aici taxe, rezolvi si multe probleme sociale prin cresterea locurilor de munca.”
Programe pentru tineri, programe pentru Bacau
Autoritatile locale, institutiile specializate nu au binevoit sa se implice in mediatizarea proiectelor care ii vizeaza pe tineri. Astfel, sunt bani pentru studentii sau tinerii care doresc sa porneasca o afacere, dar daca nu spune nimeni nimic, cei ce ar trebui sa ramana in Bacau prefera drumul greu al strainatatii. „Exista bani pentru intreprinderi mici si mijlocii. Daca ii ajutam pe tineri, ii si tinem alaturi de noi. Daca incep o afacere, ofera si locuri de munca. Sunt zeci de avantaje. Nu se poate ca Bacaul sa ajunga la nivelul orasului Buhusi. Nu se preocupa nimeni de atragerea de investitori care sa produca. Doar hipermarket-uri, care intr-o zi nu vor mai avea clienti. Este nevoie de specialisti care sa le ofere consultanta celor interesati. Dar care sa si atraga bani pentru Bacau. Falticeniul are proiecte ce au obtinut finantare. Bacaul nu are asa ceva. Agentia pentru Dezvoltare Locala Bacau nu este specializata, nu are profesionisti. Plus ca sunt universitati ai caror studenti doresc sa se specializeze exact pe asa ceva, si este pacat sa nu le oferim o sansa de pe urma careia sa aiba de profitat intreg Bacaul”, a declarat Sergiu Sechelariu. In incheiere, Nicoleta Patrasc a lansat o idee optimista pentru Bacau: „Cu aceste fonduri europene putem rezolva foarte multe din problemele bacauanilor. In primul rand utilitati la standarde ridicate, parcuri, locuri de agrement, un campus universitar la standarde europene. Si totul cu o alocare foarte mica de la bugetul local. Bani putini pentru proiecte de substanta.” Bacaul poate sa ajunga un oras european. Pentru aceasta trebuie doar o echipa de specialisti, un management bine gandit si o transparenta deplina, trei mari lipsuri ale actualei administratii. Toate amanunte legate de fondurile europene, vor fi dezbatute in cadrul emisiunii Desteptarea de Seara de azi, incepand cu ora 17.00, la TV Bacau si Radio Alfa. Invitati sunt Sergiu Sechelariu, candidat la Primaria Bacau si Nicoleta Patrasc, experta in proiecte europene.
Scris de Emilian Berceanu
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.