„Ne-am iubit si am trait bine impreuna”, marturiseste baci Ioja, care a implinit 91 de ani de când s-a nascut si 70 de ani de când s-a casatorit. Sfioasa, delicata si inca frumoasa la cei 88 de ani, Elena Cipca, sotia sa, il aproba surâzând. Baci Ioja din Floresti a fost, in viata lui, director, electrician si agricultor. „Sau invers”, caci a facut agricultura si in copilarie.
A fost cinci ani director la Gostat, in Iz. Berheciului, care se numea Gloduri pe atunci, si la Podu Turcului, dupa care a venit mai aproape de casa, in Moinesti, la Petrol. „Aveam sapte clase, eram membru de partid si m-au pus director la GAS. Asa era pe atunci… Apoi au inceput sa vina cei tineri, contabil sef cu facultate, sef de ferma cu facultate, si am plecat.”
Insa, inainte de asta, s-a indragostit de Elena. „In armata, ne-am trimis scrisori, ea m-a asteptat si când am venit acasa ne-am luat. Am dus-o la Gloduri, directoare!” spune Ioja Cipca, râzând. S-a speriat când a vazut ce noroaie erau acolo, adauga el, apoi suspina. „Au trecut anii”, dar au trecut frumos. „Ne-am iubit si ne-am inteles bine unul cu altul, marturiseste si Elena, acoperind cu vorbe dulci tacerea. Am avut doi copii, iar copiii au si ei, acum, copii mari. Ne-am inteles foarte bine. Ne-am iubit patru ani, flacau si fata, dar am fost cuminti.”
„Pai cum, pe sus? Doar n-am avion!”
Sunt sanatosi, slava Domnului, si la minte, si la trup! Secretul? „Nu stiu… Ne-am ferit de bautura. Am botezat sase, am cununat sase, dar pe mine nu m-a adus nimeni de brat acasa. Am baut un paharel de tuica, un paharel de vin, dar nu am intrecut masura”, spune Ioja Cipca. Hrana buna au avut intotdeauna, si carnita de pasare, si brânza cu smântâna, si oua, dar au si muncit.
„Fara salam, fara margarina sau alte prostii! Numai mâncare gatita! Am avut vite, cai, caruta, dar la batrânete ne-am desfacut de ele. Si acum fac miscare, dar mai moderat”, marturiseste baci Ioja. Are cinci prajini de pamânt, in care a pus ceapa, cartofi, fasole, ardei, ca sa aiba “de toate”. La deal, are si patru prajini de vie:
„Si pe acelea le lucrez. Eu curat via, eu o leg, eu o culeg. Miscarea e foarte sanatoasa, te tine in forma! Si la camp mai lucrez, dar sotia mea, nu. Ea e mai scazuta, mai sensibila, dar eu ma duc zece kilometri pe jos pâna la Tescani. Ma intreaba vecinii: «Da’ te-ai dus pe jos?» Pai cum, pe sus? Doar n-am avion!» Am fost si azi la vale si am luat doua pâini!” Nu locuiesc in „casa mare, aia sta degeaba”, doar când vin copiii fac focul acolo. „Noi stam dincoace, in bucatarie”, spune Ioja Cipca, aratând spre alta casa, putin mai mica, dar la fel de bine ingrijita: „Are patru pe trei, dar noua ne ajunge. Avem, aici, televizor, telefon, tot ce ne trebuie! Facem caldura si e tare placut!” “Ce va mai doriti?”, il intreb.
„Sanatate si viata lunga! Când o sa vina moartea, punem arma jos… Aici suntem ca intr-o poiana, padure colo, padure dincolo, ce sa mai dorim?” E liniste in poiana, la Floresti, aerul e curat, iar cerul albastru, clar, „ca de sticla”, e tivit de flacarile ruginii ale toamnei. Ne pare rau ca trebuie sa plecam, la fel si lui baci Ioja, care ne priveste cu duiosie: „Sa fiti sanatosi si sa ne ajungeti din urma!”
