Unii consilieri locali sau judeteni ar putea sa-si piarda mandatele, cu putin timp inainte ca acestea sa se incheie de drept. Aceasta ca urmare a unui amendament adoptat de Comisia juridica a Senatului, propus de Partidul National Liberal. Vor face exceptie primarii si presedintii de Consilii Judetene. Acestia vor fi nevoiti sa se întoarca în partidul din care au plecat. Liberalii asteapta un raport favorabil si de la comisia de administratie. Ultimul pas pentru ca alesii locali sa fie astfel sanctionati pentru traseismul de dinaintea alegerilor prezidentiale este votul în plenul Senatului.
In Consiliul Local Bacau, ar putea sa-si piarda mandatele alesii de pe listele PP-DD care au trecut la UNPR: Cristinel Manolache, Gheorghe Huluta si Dragos Stefan. Acestia au plecat de la Partidul Ecologist Român, pe lista caruia fusesera alesi pentru a intra in partidul lui Gabriel Oprea.
„Atunci când am facut trecerea, a fost in baza legii. A fost in interesul comunitatii bacauane, pentru ca m-am gândit ca din UNPR as putea promova mai bine proiectele locale care nu sunt finalizate. Pentru mine nu conteaza mandatul, conteaza ce am facut pentru oameni”, a declarat Cristinel Manolache.
„In cadru legal am facut trecerea, in acelasi cadru legal as putea sa-mi pierd mandatul. Eu am intrat in politica pentru a face ceva pentru oras. Cred ca la nivel local mai putin conteaza partidul, ci ceea ce faci pentru oameni”, a spus si consilierul Dragos Stefan.
Aceeasi situatie si la Consiliul Judetean. Cinci alesi de la PP-DD au trecut la alte formatiuni politice, in timp ce Eugen Ochenatu a plecat de la PDL la PSD. „Unde-i lege, nu-i tocmeala. In România te poti astepta la orice, dar daca asa se va hotari nu avem ce face decât sa ne supunem”, a spus Vasile Cautis, consilier judetean care a revenit la PSD. „Ne supunem noilor reglementari, chiar daca si atunci când am trecut la alt partid am facut-o respectând legea”, a spus si Razvan Sendrea, fost PP-DD-ist, actual PSD-ist.
Primarii se intorc de unde au plecat
Mai multi primari de comune din judet ar trebui sa se intoarca in partidele din partea carora au candidat. Perdantul principal al Ordonantei Dragnea a fost PNL, de unde au plecat opt primari, care au luat dupa ei si majoritatea consilierilor locali. Tinta lor: PSD. Motivul declarat: binele comunitatilor pe care le conduc, accesul mai usor la fonduri din care sa dezvolte proiecte publice. Asa s-a intâmplat la Blagesti, Livezi, Parava, Plopana, Stanisesti, Rachitoasa, Rosiori, Stanisesti.
„Daca se va aproba aceasta reglementare ma voi intoarce la PNL, cu toate ca am candidat din partea PDL. Când am plecat din partid a fost un act de vointa proprie. Am facut-o pentru binele comunitatii”, a spus Gioni Craciun, primarul comunei Livezi.
Aproximativ aceeasi opinie a exprimat-o si primarul comunei Rachitoasa, Ovidiu Ivanciu. „Ne vom supune legii, nu avem ce face. Mutarea va fi pâna la alegerile locale de la anul, care vor limpezi apele. Deocamdata vorbim despre o lege care inca nu a fost aprobata si pe care nici nu am studiat-o foarte atent. Atunci când am plecat din PNL la PSD am facut-o pentru a avea acces mai usor la fonduri. Ce rost ar avea un primar daca nu isi poate indeplini proiectele pentru comunitate? Iar fara fonduri, proiectele nu pot inainta”, a spus primarul din Rachitoasa.
Bomba cu ceas din aceasta reglementare legala, daca ea va fi adoptata de Parlament, este ca primarii ar putea sa isi piarda consiliile locale. Conform noii legi, consilierii nu ar avea dreptul sa se intoarca in formatiunile politice pe listele carora au candidat, ci isi vor pierde mandatele cu totul.
Prin urmare, ar fi nevoie de alegeri anticipate. „Daca legea se adopta ma voi supune. Dar eu vreau sa ma intorc in vechiul PNL numai daca se desparte de PDL. Ceea ce nu se poate, asa ca sper ca legea sa nu se adopte.
Mai grav este ca va disparea consiliul local, fiindca toti consilierii s-au mutat de la un partid la altul, iar acum isi vor pierde mandatul. In aceste conditii, cine va vota, de exemplu, bugetul anual, necesar pentru ca lucrurile sa decurga normal in comuna?”, spune primarul din Rosiori, Ionel Petraru.
PNL pare sa isi fi deschis larg portile pentru revenirea primarilor traseisti, mai ales ca se apropie alegerile. Cel putin la nivel declarativ, securea razboiului declansat de Ordonanta Dragnea a fost ingropata. Insa lucrurile nu par sa fie chiar asa senine.
Pe plan local, PNL adopta aceeasi pozitie. „Nu avem alta solutie decât sa ii primim inapoi pe primarii care au plecat. Insa deocamdata vorbim despre o lege care abia a trecut de comisia juridica si inca nu a ajuns in plenul Parlamentului. Acum suntem la nivelul unei discutii teoretice”, a spus Tudorita Lungu, copresedinte PNL Bacau.
Andreea Gavrila
Ovidiu Pauliuc