18 octombrie 2024
ActualitateDegringolada primarilor Edilii pesedisti fug in barca Puterii

Degringolada primarilor \ Edilii pesedisti fug in barca Puterii

Scandalurile care au zdruncinat PSD in ultima vreme, toboganul sondajelor si teama ca vor fi luati la puricat de actuala putere le-au dat frisoane primarilor social-democrati. Unii au incercat sa intre intai in Alianta, apoi la PRM, numai sa scape de marca PSD. Vasile Nistor, presedintele PD, afirma ca primarilor care au probleme cu justitia li se tranteste usa in nas. Pentru cei refuzati, strugurii Aliantei sunt acri.

Nici primarii care sunt in negocieri cu PD nu recunosc, ei afirmand ca inca nu s-au decis. Cel putin 10 nume de primari ai PSD au circulat zilele in mediul politic ca fiind gata sa plece din partid. Unul dintre ei este Dumitru Tulpan, primar in Beresti Tazlau, despre care s-a spus ca a tatonat intrarea si in PRM, si in Alianta. Edilul sustine ca nu pleaca din PSD, desi ar avea motive. &#8222Sunt nemultumit in general. Sunt nemultumit ca ocup o functie pe care am gandit-o altfel. E un circ la nivelul cel mai de sus. Nu stiu cat o sa rezist&#8221. In privinta PRM, el sustine ca &#8222are o afinitatea mai veche&#8221, dar nu cu partidul, ci cu presedinta Angela Bogea. Alti primari despre care se afirma ca sunt cu un picior in barca Puterii sunt cei din Buhusi, Moinesti, Balcani, Orbeni. &#8222Am auzit si eu ca sunt plecat ba la liberali, ba la PD si poate ca, din grija fata de cetateni, ar trebui sa plec&#8221, afirma Ionel Turcea, primar la Buhusi. Desi a negat ca paraseste PSD, el a adaugat: &#8222Nu cred ca plec, dar daca foloseste orasului foarte mult…&#8221 Vasile Ailincai, primarul Moinestiului, sustine ca n-a vorbit despre intrarea in alt partid &#8222decat sub forma de gluma, nimic concret&#8221.



Azi la PSD, maine la PRM

Angela Bogea, presedinte al PRM Bacau, recunoaste ca unii pesedisti au vrut sa vina la PRM si ca nu i-a primit: &#8222Nu era moral, afirma ea. Noi avem o intelegere cu PSD si trebuie sa o respectam&#8221. Si Vasile Nistor, presedintele judetenei PD Bacau, confirma faptul ca mai multi primari pesedisti si-au manifestat dorinta de a deveni membri ai PD. &#8222Sunt mai multi primari care vor sa vina la PD. Ei au plecat la PSD pentru ca s-au facut presiuni asupra lor. Conform statutului nostru, organizatia locala evalueaza cererile si decide&#8221. Exista si pesedisti cu traditie care vor acum in PD, &#8222dar trebuie sa analizam care sunt motivatiile&#8221. Vasile Nistor afirma ca trei dintre primarii pesedisti au fost respinsi din motive de etica. &#8222Nu vom primi oameni care au probleme cu justitia, Partidul Democrat nu e o umbrela juridica&#8221. Unul dintre cei care au facut parte din PD Bacau, apoi au migrat la PSD in 2000, dupa castigarea alegerilor, este primarul din Orbeni. &#8222La ora asta nu am luat nici o decizie in sensul asta&#8221, afirma Viorel Fantu, caruia subiectul nu-i prea place. Nu e singurul pesedist din zona care vrea sa intre in PD. &#8222In situatia asta mai sunt primarii din Faraoani, Racaciuni si Valea Seaca&#8221, declara Viorel Fantu. Singurii care nu cred si nu stiu despre planurile de &#8222evadare&#8221 ale primarilor social-democrati sunt liderii PSD. Gabriel Vlase, lider PSD si deputat de Bacau, afirma ca informatiile despre dezertarea primarilor pesedisti nu sunt decat zvonuri. &#8222Nu comentez toate prostiile care vin dinspre Alianta DA. Sunt demagogii. Vreau intai sa vad lucrurile pe masa si atunci spun &#171Da, laptele e alb&#187. Sunt simple zvonuri lansate de unii din Alianta care se trezesc vorbind&#8221.

Scris de Silvia Patrascanu



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img