19 octombrie 2024
ActualitateFostul presedinte al PSD a ajuns simplu membru de partid / Pesedistii...

Fostul presedinte al PSD a ajuns simplu membru de partid / Pesedistii bacauani s-au lepadat de Nastase

Pesedistii bacauani s-au alaturat liderilor social-democrati care au votat ieri-noapte pentru suspendarea lui Adrian Nastase din functiile politice. Presedintele executiv autosuspendat a anuntat, in noaptea de marti spre miercuri, ca demisioneaza din conducerea formatiunii si din functia de presedinte al Camerei Deputatilor. Nastase a luat decizia tarziu in noapte, abia dupa ce a primit votul de neincredere al liderilor filialelor judetene ale partidului. Rezultatul votului a fost: 36 de optiuni impotriva lui Nastase, 16 in favoarea sa si o abtinere. Votul a fost secret.

Presedintele PSD Mircea Geoana a declarat, dupa intalnirea cu liderii de filiale, ca Adrian Nastase ar fi trebuit sa evite discutarea cazului sau si sa ia singur decizia de a renunta la functiile din partid si de la Camera Deputatilor. Nastase isi reproseaza ca a participat la dezbaterea de anul trecut din Parlament privind schimbarea presedintelui Camerei. El a mai declarat ca sunt foarte multe lucruri pe care si le reproseaza in general in plan politic si in plan personal. &#8222Imi reprosez faptul ca am participat la o lunga dezbatere anul trecut in incercarea de schimbare a presedintelui Camerei, si din acest motiv, imaginea Camerei s-a degradat”, a opinat Nastase. El a precizat ca dezbaterea de anul trecut a durat foarte mult timp, iar rezultatul final a fost trimiterea Parlamentului &#8222intr-o zona de lipsa de credibilitate”. Nastase crede ca noul presedinte al Camerei Deputatilor trebuie sa remedieze aceasta situatie. El a declarat ca a respectat recomandarea colegilor, apreciind, insa, ca, intr-o anunita masura, s-a cautat un „tap ispasitor&#8221 pentru problemele din partid. De asemenea, el a mentionat posibilitatea ca PSD sa piarda presedintia Camerei Deputatilor. Intrebat daca le reproseaza ceva colegilor, Nastase a spus ca nu este vorba despre reprosuri si a precizat ca are impresia ca multi dintre colegii sai sunt speriati de ceea ce se intampla la ei acasa, in judete, si se gandesc ca este nevoie de anumite masuri sau decizii.



Vot anti-Nastase

La intalnirea cu liderii de filiale, organizatia judeteana a PSD Bacaul a fost reprezentat de presedintele Viorel Hrebenciuc si de presedintele executiv Gabriel Vlase. Pesedistii bacauani au votat anti-Nastase. &#8222A fost un vot democratic. Asta-i decizia”, a declarat laconic deputatul Gabriel Vlase. El a sustinut ca deocamdata nici nu se pune problema organizarii unui Congres extraordinar. Vlase s-a declarat convins ca odata cu mazilirea fostului presedinte al partidului nu s-au terminat problemele din PSD. &#8222Cel putin la nivel teoretic, odata clarificata aceasta problema, partidul nu mai are de suferit. Practic PSD nu-si mai asuma deficitul de imagine al lui Adrian Nastase. Despre un castig nu putem vorbi acum, ci abia peste o luna, sau mai mult. Sa vedem evolutia evenimentelor”, a comentat Vlase.

&#8222Mai trebuie clarificate niste lucruri in partid”

Senatorul Catalin Mardare, presedintele Organizatiei Municipale Bacau a PSD, ne-a declarat ca rezultatele votului anti-Nastase vor aparea dupa ce &#8222va mai trece un timp”. Fostul prefect al judetului a admis ca problemele de imagine ale lui Nastase sunt foarte mari, dar a opinat ca &#8222nu se poate sterge usor ce a realizat in perioada cat a fost prim-ministru”. Despre organizarea unui eventual Congres, senatorul Mardare a apreciat ca indiferent ca se organizeaza sa nu, mai trebuie clarificate &#8222niste lucruri” in partid. &#8222Nu cred ca votul de asta-noapte

(ieri noapte- n.n.) a rezolvat absolut totul”, a mai spus, pentru DESTEPTAREA, senatorul Catalin Mardare.

Incaierare pentru sefia Camerei

Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, ieri, ca formatiunea pe care o reprezinta are ca tinta pastrarea functiei de presedinte al Camerei Deputatilor, nefiind dispusa sa renunte la acest post pentru un altul in cadrul Biroului Permanent. Geoana a aratat ca PSD va pregati un candidat pentru aceasta functie dupa ce se va discuta acest subiect si la nivelul conducerii partidului si al grupului parlamentar din Camera Deputatilor. &#8222Luni este votul si sunt convins ca exista premise suficient de favorabile”, a spus Geoana. In privinta candidaturilor pe care PSD le ia in calcul, Geoana a refuzat sa faca deocamdata nominalizari. Potrivit Regulamentului Camerei Deputatilor, Nastase ar trebui sa il propuna pe unul dintre vicepresedintii Camerei ca inlocuitor temporar, pana la alegerea noului presedinte. Surse din PSD sustin ca Nastase l-ar putea desemna ca inlocuitor pe Miron Mitrea.

Presedintia Camerei nu apartine PSD, atunci cand presedintele isi da demisia, iar candidatul Aliantei trebuie sa apartina, in principiu, PNL, a declarat, tot ieri, ministrul pentru relatia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu. El a opinat ca protocolul Aliantei, care stipuleaza ca functia de presedinte al Camerei apartine PNL, se va respecta.Scris de Catalin BEJAN / Florin POPESCU



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img