Dintre cele aproximativ 476 de biserici de lemn cercetate si inventariate in Moldova istorica, ctitorii domnesti, boieresti, ale preotilor si episcopilor, una mi s-a parut iesita din comun si anume cea ctitorita de catre razesul Konatantin Tumurug din Luncani. Deasupra usii de la intrarea in biserica au fost daltuite initialele numelui acestuia „K” si „T”, de o parte si de alta a initialelor domnului „IS” „HS”.
Un document din 1786 mentioneaza ca feciorii lui Konstatnin Tumurug au daruit toata partea lor din mosia Marcesti manastirii Luncani, ridicând si o biserica acolo. Dar nu numai lemnul dur de stejar a pastrat timp de 240 de ani inscriptia cu pricina, ci si cele doua clopote poarta inscriptia turnata in litere chirilice de bronz, dupa cum urmeaza: „Acest clopot s-au facut: anu 1777, Vovidenie”. Pe clopotul mare, o inscriptie:
„Acest clopot s-au prefacut prin cheltuiala preotului Gheorghe ot Luncani anul 1777.” Biserica de lemn de la Luncani se inscrie in categoria celor moldovenesti cu planul treflat, având absidele laterale pe trei laturi, iar cea a altarului pentagonala, decrosata. Biserica are pridvor deschis cu stâlpi sculptati diferit, cu turn clopotnita deasupra, ancorat in sarpanta acoperisului. Constructia este pe o temelie si un soclu din piatra de râu a carui inaltime ajunge in partea cea mai inalta de panta pâna la 1,20 m.
Peste temelia din piatra uscata (fara mortar) a fost asezata talpa incheiata in „clestatura”, cioplita din topor, inlocuita in 1921 cu cea care este si astazi. Peste talpi se aseaza bârnele lungi de stejar, dispuse in cununi orizontale, fiind incheiate la capete sau la colturi „in incheieturi”. Aceasta tehnica de construit case sau biserici din lemn este cunoscuta in literatura europeana de spedialitate sub numele de „Blockbau”.
Din loc in loc, aceste bârne sunt „cusute”, adica strapunse pe verticala, doua câte doua cu cepuri din inima de brad pentru a le da o mai mare stabilitate. Se mai poate observa ca din loc in loc bârnele au niste gauri facute cu sfredelul, fiind lasate neastupate. Aceasta se intâmpla când lemnul nu este bine uscat si se fac aceste orificii pentru ca bârna „sa rasufle”. Un brâu median sapat in relief, in forma de funie (frânghie) inconjoara biserica. Despre acesta se crede ca este brâul ocrotitor al Maicii Domnului. Acoperisul inalt al bisericii este in sarpanta, croit in trei „ape” (scurgeri), in cea de a patra fiind incorporat turnul clopotnitei.
De sub acoperis se zaresc prelungirile capriorilor, rotunjite sub forma botului de cal. Bagdadia este sculptata in registre de denticuli, daltuituri in unghiuri drepte si santuituri. Un pridvor deosebit de interesant, situat pe latura de vest, pardosit cu uriase dale de piatra, adaposteste intrarea in biserica. „Pridvorul bisericii din Luncani – apreciau arhitectii Titu Elian si Ioana Cristache Panait – construita in 1777 constituie de asemenea un exemplu demn de amintit. El are stâlpii diferit ciopliti, cu torsade sau motive geometrice, cu baze si capitele delicat ornamentate si arcade bogat decorate.” Pronaosul, de forma dreptunghiulara, are o bolta pe plan dreptunghiular din fâsii curbe care se intersecteaza sus cu tavanul drept.
Naosul este acoperit cu o bolta semicilindrica, racordata pe vest si pe est cu fâsii curbe la grinzile de nastere, ornate cu frânghii, zig-zaguri, denticuli. Trecerea din pronaos in naos se face printr-un perete despartitor, unde sunt marcate doua deschizaturi laterale si una centrala. Dintre cele 15 strane lucrate din lemn, dulghereste, sculptate cu rozete, vârtejuri si torsade, una are o inscriptie daltuita in lemn cu slove chirilice. “… eu Vasile Dascal am scris 1788”.
Catapeteasma din lemn de tei are bogate decoratiuni din ipsos reprezentate de funii, rozete, flori, frunze si ciorchini de struguri, toate vechi simboluri crestine. Masa sfântului altar a fost cioplita dintr-un trunchi gros de stejar peste care s-a aplicat un blat gros din dulapi de stejar. Pentru alte interesante date in legatura cu aceasta biserica recomand cartea scrisa de Dorinel Ichim, „Monumente de arhitectura populara din judetul Bacau – Bisericile de lemn”, Bacau 1984.
Prof. dr. Dorinel Ichim, cercetator
