28 noiembrie 2024

Concediu de odihna mai mare pentru bugetari

Bugetarii care au o vechime in munca mai mica vor avea mai multe zile de concediu de odihna. Legislatia actuala (HG 250/1992) care reglementeaza acest tip de concediu precum si pe cel suplimentar si fara plata va fi modificata fundamental, proiectul noului act normativ fiind deja in dezbatere publica. Astfel, potrivit noilor reglementari preconizate, salariatii (functionari publici si personal contractual) din administratia publica si unitatile bugetare vor avea un concediu de odihna cuprins intre 21 zile si 25 zile, in functie de vechimea in munca. Cei care au pâna in 10 ani de activitate vor beneficia de 21 zile lucratoare iar cei care au peste 10 ani de vechime in munca vor primi 25 zile. Vechimea care se ia in considerare este aceea pe care salariatul o implineste in cursul anului respectiv.

In prezent, pentru o vechime de cel mult 5 ani se acorda 18 zile, la 5-15 ani se dau 21 zile iar la peste 15 ani, 25 zile. Totodata, tinerii care au pâna in 18 ani si sunt incadrati in munca vor primi 25 zile de concediu fata de 24. In afara concediului de odihna normal, cei care presteaza munci grele, periculoase sau vatamatoare vor avea dreptul la un supliment de 10 zile lucratoare. Acum ei au dreptul la un concediu suplimentar de 3-10 zile. Si cei incadrati in grade de handicap ori de invaliditate vor beneficia in plus de 5 zile iar tinerii cu vârsta pâna in 18 ani, de 3 zile.



Programarea concediilor se va face la sfârsitul anului pentru cel care urmeaza. Salariatii il pot lua integral ori fractionat, dar nu mai putin de 15 zile. Cât priveste plata concediului, indemnizatia pentru acesta va fi determinata in functie de salariul de baza si sporurile cu caracter permanent. Daca unui salariat ii inceteaza contractul de munca iar el a efectuat deja concediul de odihna, atunci va restitui partea din indemnizatie, corespunzatoare perioadei nelucrate.

Daca nu a beneficiat de concediu, acesta va fi compensat in bani. In cazul transferului de la o unitate la alta, aceasta din urma ii va acorda zilele corespunzatoare, dar indemnizatia va fi suportata proportional cu timpul lucrat la fiecare. In cazul in care se va constata ca sefii unitatilor bugetare nu au luat masurile necesare pentru efectuarea concediului de odihna in cursul anului calendaristic, Inspectoratul Teritorial de Munca ii poate amenda cu 10.000-30.000 lei, sanctiune care nu este prevazuta de legislatia actuala.

Zile in plus pentru probleme personale

Bugetarii vor avea dreptul si la alte zile libere platite, pentru anumite evenimente familiale, fericite sau nefericite. Astfel, cei care se casatoresc vor avea 5 zile de concediu iar la nasterea sau nunta unui copil vor primi 3 zile.

Daca decedeaza sotul/sotia sau o ruda pâna la gradul III vor avea dreptul la 3 zile libere platite. In prezent, acest drept il au pentru decesul rudelor de pâna la gradul II. In timpul unui an calendaristic, vor avea posibilitatea sa-si ia si concediu fara plata timp de cel mult 90 zile lucratoare, pentru studii sau alte motive. Concret, acest drept se acorda pentru examenul de bacalaureat, admitere la facultate, din sesiuni si de licenta sau diploma, care nu va afecta vechimea in munca. Totodata, concediul fara plata se da pentru examenele legate de doctorat, de concursul pentru ocuparea unui post in alta unitate si exercitarea activitatii in domeniul didactic sau pentru formarea profesionala.

De asemenea, bugetarii au dreptul nelimitat la zile libere pentru ingrijirea copilului bolnav pâna la vârsta de 7 ani, precum si pentru tratament medical efectuat in tara sau strainatate, atât pentru ei cât si pentru rudele apropiate. In aceasta situatie, zilele acordate nu vor fi luate in calcul la stabilirea concediului de odihna.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014