24 decembrie 2024

Eoliene la Vultureni

Si comuna Vultureni va aparea pe harta parcurilor eoliene din judetul Bacau. Firma interesata sa investeasca in zona a obtinut deja de la Consiliul Local o parte din aprobari. Daca proiectul va avea succes, institutiile apartinând Primariei Vultureni vor avea energie electrica gratis. Cel putin asta spera edilul comunei.

La hotarul comunelor Vultureni si Stanisesti vor aparea in curând cinci eoliene. Firma Regenergy International, detinuta de doi afaceristi germani, a achizitionat trei hectare de teren in zona si intentioneaza sa isi extinda afacerea pâna la instalarea a 180 de eoliene in intreg judetul. Nemtii au obtinut avizul consilierilor locali din Vultureni iar proiectul a ajuns in faza obtinerii autorizatiei de constructie, astfel incât nu ar trebui sa dureze prea mult pâna vor instala efectiv dispozitivele. Din toata afacerea are de câstigat si primaria Vultureni. "Speram ca acest parc va avea succes, iar in final, institutiile publice din Vultureni sa beneficieze de curent gratis. Nu doar institutiile, ci si iluminatul public stradal sa fie gratis. Din discutiile pe care le-am purtat cu investitorul s-a aratat de acord cu aceasta conditie", a explicat primarul din Vultureni, Octavian Taranu. Facturile la curent scot din bugetul local, intr-o luna de vara 3.000 de lei, in timp ce pe timp de iarna, aceste cheltuieli pot ajunge si la 5.000 de lei lunar.



O afacere in floare

Nemtii vor sa investeasca in judetul Bacau aproximativ 1 miliard de euro in construirea mai multor parcuri eoliene, precum si in productia de panouri fotovoltaice. Fundatiile primelor opt eoliene din cele 180 planuite vor fi turnate chiar in luna august a acestui an, in Racaciuni. Pe lânga firma germana, o alta companie cu capital spaniol a demarat o investitie asemanatoare pentru care a achizitionat 500 de hectare de teren in zona comunelor Filipesti, Saucesti si Beresti-Bistrita.
Andreea Gavrila



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img