15 noiembrie 2024

Carnete de munca uitate

Peste 12.000 de carnete de munca ii asteapta pe titulari sa vina sa le ia inapoi si sa le pastreze pana ce vor iesi la pensie. Documentele ocupa spatii insemnate din incaperile Inspectoratului Teritorial de Munca Bacau. Ele au fost inchise inca de dinainte de 31 decembrie 2010. Titularii lor, insa, nu s-au prezentat la Inspectoratul de Munca pentru a le ridica nici in momentul de fata. Si aceasta in ciuda numeroaselor invitatii trimise la adresele posesorilor cartilor de munca de catre inspectorat. Au uitat sau nu stiu, probabil, cat de important este carnetul de munca mai ales la stabilirea pensiei. “Toate aceste carti de munca trebuie preluate de catre posesorii lor pentru ca le vor folosi cand vor dori sa iasa la pensie, a spus Cristian Cucuian, inspector sef, Inspectoratul Teritorial de Munca Bacau. Ne lovim zilnic de situatii in care persoane, care vor sa-si recalculeze pensia sau sa se pensioneze, mai au de corectat erori. Vin la noi pentru adeverinte sau sa le completam inscrisurile din cartea de munca. De aceea este necesar si sfatuim fiecare persoana sa-si pastreze cartea de munca.” Din cele peste 50.000 de carnete aflate in evidenta Inspectoratului de Munca au fost predate titularilor lor aproape 28.000. Dar la inspectorat sunt asteptate si 5.572 societati comerciale pentru a lua inapoi carnetele angajatilor lor si a le distribui apoi acestora. Decizia Ministerului Muncii de restituire a carnetelor de munca titularilor vine dupa ce casele judetene de pensii au finalizat activitatea de preluare a datelor din aceste documente de personal si de scanare a lor in anul 2010. Au fost preluate inscrisurile din 144.803 carnete si, ulterior, scanate 107.295. Diferenta o reprezinta carnetele de munca aflate la posesori si care nu au fost predate la Casa de Pensii pentru a mai fi si scanate. (E. Tintaru)






Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Alte titluri

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014