In contextul finalului de an scolar, la Biserica „Sfintii Imparati Constantin si Elena” din Municipiul Bacau a avut loc un eveniment cu o semnificatie deosebita.
In cadrul acestuia, Arhiepiscopia Romanului si Bacaului, prin reprezentantul sau cel mai de seama, IPS arhiepiscop Ioachim, i-a recompensat pe sefii de promotie ai colegiilor si liceelor de pe tot cuprinsul judetului Bacau, la care s-au adaugat si laureatii olimpiadelor si concursurilor nationale de religie, elevi ai scolilor bacauane.
Alaturi de ei au fost evidentiati si profesori si directori ai institutiilor de invatamânt mai sus amintite. Dupa un Te Deum oficiat in sfântul lacas, in altarul de vara al acestuia s-a desfasurat premierea propriu-zisa. Cei 44 de laureati si profesorii lor au primit din mâinile ierarhului diplomele de merit si premiile.
Toti cei prezenti au beneficiat de o pauza muzicala de exceptie asigurata de catre glasul de tenor al preotului Iulian Musat de la Biserica „Buna Vestire”. „Prin acest eveniment incununam proiectul «Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti!» demarat asta toamna in cadrul eparhiei noastre, proiect prin care aducem aproape Biserica si Scoala” a evidentiat IPS Ioachim in cuvântul sau din cadrul acestei actiuni.