Politicienii nu au nicio legatura cu realitatea economica
A implinit 20 de ani de când si-a reluat activitatea, iar politicienii habar nu au care este rolul ei in derularea activitatilor economice. Este vorba despre Camera de Comert si Industrie Bacau. In strainatate aceste organizatii sunt sustinute financiar de catre stat. La noi, pentru a supravietui, s-au transformat in SRL-uri.
A aparut inca din anul 1865 dupa un Decret Lege al lui Al.I. Cuza. A functionat initial pe lânga Camera de Comert Focsani si Camera de Comert Neamt. Dupa anul 1900, pozitia economica a Bacaului este reconsiderata iar Camera de Comert, caci despre ea este vorba, isi desemneaza primul presedinte in persoana lui Gheorghe Florescu. Rolul acesteia in dezvoltarea orasului a fost covârsitor. Astfel, Camera de Comert a Bacaului s-a implicat, in perioada interbelica, in realizarea oborului de vite, a participat la realizarea canalizarii orasului, a sistemului de iluminat public. In anul 1921 a infiintat Scoala Comerciala Elementara, in prezent Scoala de Studii Comerciale Bacau care functioneaza ca Fundatie a Camerei de Comert. In anul 1949, Camera de Comert, cu intreg patrimoniul, este nationalizata si toate activele trec in patrimoniul statului.
Reinfiintata in 1990
Prin Decretul lege 139/1990, Camerele de Comert si Industrie din România si-au reluat activitatea. Astfel, pe 5 septembrie 1990, in cladirea Prefecturii Bacau, a fost aprobat statutul si actul constitutiv al CCI. Recunoasterea de catre Guvernul României a fost facuta pe 15 octombrie 1990. De atunci si pâna acum a functionat fara intrerupere. “Cele mai importante functii ale Camerei de Comert si Industrie sunt: consultativa si administrativa. In perioada 1990-2002, când Camera de Comert tinea si evidenta firmelor prin Registrul de Comert, a mai avut si functia de evidenta”, ne-a declarat Mihai Tulbure, directorul CCI Bacau. In ciuda faptului ca rolul Camerei de Comert in dezvoltarea economica a judetului este decisiv, mai ales in perioada de criza, politicienii o ignora aproape in totalitate. “Camerele de Comert trec printr-o perioada mai tulbure decât vremurile pe care le traim. Si asta nu numai din cauza crizei, ci mai ales din cauza atitudinii autoritatilor, pentru ca nu au inteles rolul Camerelor de Comert. Studiile si strategiile facute nu sunt luate in seama. De fapt, in ultimii 13 ani, nicio autoritate nu a spus nimic despre aceste analize”, a afirmat Doru Simovici, presedintele CCI Bacau.
Parlamentarii considera Camera de Comert o institutie a Statului
Ce poate face, concret, Camera de Comert? Poate propune autoritatilor masuri de diminuare a efectelor crizei si de sprijinire a agentilor economici sau antreprenorilor. “Am facut acest lucru de nenumarate ori. Din proprie initiativa. Am trimis materiale catre toate entitatile locale, regionale si nationale. Dar degeaba. In aceasta perioada este aproape obligatoriu ca statul sa-si schimbe atitudinea fata de agentii economici si asociatiile acestora. Trebuie sa se tina seama de propunerile care vin din zona economiei reale, pentru ca deciziile sa fie in favoarea agentilor economici, sa fie aplicabile si cu rezultate pozitive. Mai ales ca toti banii de la buget provin din aceasta zona”, a mai spus directorul CCI Bacau, Mihai Tulbure. Din nefericire pentru noi toti, politicienii nu tin cont de aceste reguli ale economiei. “Nu pot sa cred ca exista parlamentari si inalti functionari publici care si acum ne considera o institutie a statului. Parlamentarii trebuie sa inteleaga necesitatea Camerei de Comert si mai ales importanta sa. Sunt foarte mândri ca in strainatate sunt primiti peste tot de catre reprezentanti ai Camerelor de Comert, dar nu constientizeaza ca acest lucru trebuie sa se intâmple si aici”, a opinat Mihai Tulbure. Tot in vederea dezvoltarii activitatii economice, a serviciilor si sprijinirea agentilor economici, Camera de Comert va avea atributii si in atragerea fondurilor europene prin proiecte specifice. Dar, dezvoltarea economica a judetului nu este o prioritate a autoritatilor.
“Totul se face haotic”
Nici macar in momentul in care Camera de Comert si Industrie Bacau a anuntat faptul ca in anul 2009 cifra de afaceri a scazut cu un miliard de euro, politicienii nu au reactionat. “La noi totul este facut haotic, in functie de interesele de grup. Toti sunt o apa si-un pamânt. Clasa politica este cea care ne incurca pe noi toti. Ei nu au nicio legatura cu realitatea, mai ales cu cea economica. Niciuna dintre pârghiile statului nu face ce trebuie”, a mai spus presedintele CCI Bacau, Doru Simovici. Importanta deosebita pe care o are Camera de Comert in tot ceea ce inseamna dezvoltare economica, rezida si din faptul ca, inainte de anul 1989 comunistii au pastrat Camera de Comert a României, tocmai pentru a putea inlesni activitatea de export.
Obligati sa se transforme in SRL
In ciuda faptului ca cele mai multte dintre tarile Uniunii Europene sustin aceste organizatii, direct sau indirect, la noi, Camerele de Comert nu beneficiaza de niciun fel de sprijin din partea statului. “Ca sa supravietuim, ne-am transformat in SRL si organizam aceste târguri. Chiar daca au trecut 20 de ani de la desfiintarea economiei centralizate, tendinta a ramas aceeasi: de a acapara intreaga putere la Bucuresti”, a mai spus Mihai Tulbure. Si nemultumirile legate de mediul politic nu sunt putine. “Totul se face dupa ureche. Din pacate, cei care ocupa anumite functii, nu sunt pregatiti pentru asa ceva. Toata lumea capuseaza, ceea ce duce la o harababura totala. Ca masura de protest, le-am propus colegilor mei sa suspendam, pentru o perioada determinata, activitatea Camerelor”, a mai spus Doru Simovici. In cei 20 de ani de functionare, Camera de Comert Bacau a ramas constanta in preocuparile sale de a-si realiza functiile de baza si a incercat sa se manifeste intr-un mod activ in relatia cu autoritatile si institutiile publice, in calitate de sustinator si promotor al comunitatii de afaceri bacauane.
Alexandra Zaharia