O ducem atat de rau incat nu mai avem nici societati comerciale care sa intre in faliment. Numarul acestora este mult diminuat fata de anul trecut. Firmele cu probleme au falimentat deja, iar restul… supravietuiesc.
Numarul societatilor comerciale aflate in insolventa a scazut semnificativ fata de anul trecut. Si asta nu pentru ca economia judetului si-ar fi revenit intr-un mod spectaculos. Motivele principale tin strict de mecanismele economiei de piata.
Domeniul serviciilor, cel mai afectat
Toate firmele care au avut probleme au falimentat deja. Dintre cele ramase, o parte sunt la limita, o parte au reusit sa se adapteze cu succes noilor conditii. Mai exista insa si o alta categorie: aceea a societatilor care si-au renegociat termenii contractuali cu creditorii. “De la inceputul anului si pana la data de 30 septembrie, la Oficiul Registrului Comertului Bacau au fost luate in evidenta 394 de firme nou intrate sub incidenta prevederilor Legii 85/2006 cu modificarile si completarile ulterioare”, ne-a declarat Gheorghita Patrichi, director ORC Bacau. Cele mai multe dintre ele provin din domeniu serviciilor (112), urmate de cele din domeniu productiei industriale (91), comert cu ridicata (78), comert cu amanuntul (69), constructii (30) si din domeniul productiei agricole (14). Numarul acestora este insa cu mult mai mic decat cel inregistrat anul trecut. Astfel, daca in momentul de fata pe rolul Tribunalului Bacau, Sectia Comerciala si Contencios Administrativ se afla 479 dosare de faliment, in aceeasi perioada a anului trecut erau 709.
Alternativa: concordatul preventiv
Situatia este una neasteptata pentru toata lumea. Si asta pentru ca procedura insolventei a fost simplificata, iar magistratii se asteptau la o adevarata avalansa de cauze in toamna acestui an. Specialistii spun ca aceste cazuri de insolventa au scazut intrucat creditorii au inteles sa recurga si la alte masuri de recuperare a creantelor. Astfel, intreprinzatorii au constientizat ca aceasta nu este intotdeauna solutia care sa le rezolve problemele pe care le au. Practica a demonstrat ca uneori este mai indicat sa se renegocieze termenii contractului sau sa se apeleze la dispozitiile legii privind concordatul preventiv.
Insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Falimentul este procedura de executare silita ce vizeaza toate bunurile debitorului aflat in imposibilitate de plata a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile.