13 ianuarie 2025

Bani dati pentru case neterminate

Curg reclamatiile la adresa firmei ExpoCasa

Doua familii reclama ca firma ExpoCasa le-a luat banii si le-a lasat balta. De luni de zile il cauta pe directorul firmei. Casele celor doua familii trebuiau date la cheie pâna in toamna.



Doua familii care au mizat pe seriozitatea firmei de constructii pe care au angajat-o sa le ridice o casa s-au pacalit rau pâna la urma. De luni de zile alearga in zadar sa dea de directorul firmei pentru a-l indupleca sa le termine constructia. Numeroasele drumuri la sediul firmei (un apartament in blocul 5, strada 1 Mai), precum si apelarea de nenumarate ori a numerelor de telefon ale directorului acesteia au fost sortite esecului. Cele doua familii stau in continuare cu casele neterminate. "Am incheiat contract in vara anului trecut cu firma SC ExpoCasa SRL, ne-a spus Gheorghe Enache. Contractul prevede construirea de catre aceasta firma a unui imobil in suprafata de 80 mp, contra sumei de 24.000 de euro. A inceput casa si s-a apropiat de final, dar in primavara anului 2010 a sistat lucrarile. De atunci tot dau telefon la toate cele trei numere ale directorului firmei, dar nu raspunde nimeni. La sediul firmei usa este tot timpul incuiata. L-am cautat peste tot. Mai are de finisat fatada, de facut trotuarul si de pus in baie dusul, WC-ul si chiuveta. I-am achitat deja 23.800 de euro, pentru care nu mi-a dat nicio chitanta." La rândul ei, Mihaela Mariut a patit-o si mai rau cu aceasta firma. Increzatoare in cuvântul directorului, care este, de fapt, patronul firmei, i-a achitat acestuia in mai multe transe suma de 20.000 euro din valoarea contractului, de 28.000 euro, care inseamna "casa la cheie, in suprafata de 118 mp". "A ridicat parterul si mansarda din lemn si a pus acoperisul, dupa care a intrerupt lucrarile, reclama Mihaela Mariut. Trebuie sa faca interiorul cu rigips, sa puna tâmplaria, usile, geamurile si centrala. Practic, i-am dat in plus 7.000 de euro fata de ce a lucrat. Din septembrie tot il caut pe director. Nu l-am gasit la nicio adresa la care am auzit ca ar fi. Nu-mi raspunde la telefon, sunt disperata!"

"Banii s-au dus la vila proprie"

Printr-o experienta asemanatoare, dar cu un final fericit, pâna la urma, a trecut si A.H. "Aceasta firma, in 2004 se numea Optiuni Com, ne-a spus A.H. Atunci am incheiat cu ea un contract pentru ridicarea unui spatiu comercial, dupa care mi-a construit si o clinica. In 2008 am incheiat un alt contract pentru construirea unei case, la rosu, de data aceasta cu firma ExpoCasa, dar cu acelasi director. La un moment dat a inceput sa ma santajeze ca imi lasa casa balta. A invocat ca s-a pacalit la pret, ca pe el il costa mai mult. De fapt, banii pe care i-am dat eu, i-a folosit la construirea vilei lui. Ca sa nu ma lase cu casa neterminata a trebuit sa-i promit mai multi bani." Pentru spatiul comercial A.H. i-a achitat firmei amintite 12.000 euro, pentru clinica (la rosu) – 27.000 euro, iar pentru casa, 25.000 euro. Plata acestor sume rezulta din chitante de mâna scrise si stampilate de catre firma amintita. Cele doua familii care stau cu casa neterminata s-au adresat politiei si asteapta acum ca aceasta sa dea de directorul firmei. Am incercat si noi sa il contactam pentru a-si exprima punctul de vedere vizavi de cele relatate de catre interlocutorii nostri. Am fost la sediul firmei, stiut si indicat de catre familiile in cauza, dar de dupa usa acesteia nu ne-a raspuns nimeni. Am sunat si la cele trei numere de telefon la care au apelat toate familiile, dar tot in zadar.

Elena Tintaru


spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img