Interviu cu Mirela Retegan, creatoarea show-ului „Gasca Zurli”
Mirela Retegan este o femeie care isi traieste visul cu ochii. Atunci când era fetita isi dorea sa devina educatoare. Mult mai târziu si-a dorit sa devina actrita. Intre timp a devenit o jurnalista cu experienta serioasa, la BBC, Pro Tv, Mediafax, Reteaua Radio Transilvania, National Fm. In jurul vârstei de 40 de ani s-a hotarât sa revina la visul dintâi si sa faca o combinatie intre educatoare si actrita, un show in care, de fapt, face o altfel de educatie, de pe scena.
-Cum v-a venit aceasta idee? Cum s-a nascut acest proiect, Gasca Zurli?
-In 1994, faceam prima emisiune de radio pentru copii. Se numea „Microfonul copiilor”. In toti acesti 20 de ani am avut legatura cu lumea copiilor, chiar daca faceam corespondenta la BBC, abea asteptam sa ma duc la radio sa fac emisiunea pentru copii, chiar daca era un simplu hobby si nu insemna pentru mine o sursa de venit. Dar, in toata perioada asta am inteles cât de important este pentru copil sa afle lucruri spuse altfel decât asa cum le spune mama, doamna educatoare sau doamna invatatoare. Ei aveau nevoie, asa am simtit eu, de niste personaje pe care copiii sa le indrageasca, sa le iubeasca si sa le doreasca modele, care nu sunt niste copii, ci sunt niste oameni mari imbracati in personaje, pe care, cei mici sa le inteleaga ca fiind o conventie. Primele personaje pe care le-am creat au fost „Zâna Buna” si „Turavura”. Mi se pareau mult prea grele personajele negative din povesti. Auzeam foarte multi copii, care, mergând la teatru, nu dormeau noaptea de frica lupului, visau noaptea vrajitoarea din „Hansel si Gretel”, si am incercat sa construiesc un personaj negativ, care sa nu fie hidos, sa nu fie infricosator, sa fie un exemplu pe care nu ni-l dorim, dar in acelasi timp sa nu ne sperie, ci dimpotriva, sa ne dam seama ca este un rau cu care noi ne putem intâlni in viata de zi cu zi si pe care putem sa-l invingem fiind curajosi si cu puterea mintii. Noi folosim foarte putine elemente in tot ce facem, le sugeram mai degraba niste lucruri si ii lasam sa-si imagineze fiecare solutie. „Zâna Buna” s-a nascut dintr-o joaca a mea cu fetita mea Maia, care avea tot felul de dorinte. Vreau sa aterizez acum in Laponia, vreau sa-mi cumperi acum ..nu stiu ce.., si de fiecare data ii spuneam ca toate dorintele astea ajung in Univers. Ea fiind foarte mica, pentru ea Universul era cumva personificat in „Zâna Buna”. Dorintele odata ajunse acolo, se implinesc,mai devreme sau mai târziu. „Zâna Buna” este de fapt speranta pe care o avem cu totii, ca intr-o buna zi se vor implini lucrurile la care visam.
-De unde se trage aceasta denumire, de „Gasca Zurli” ?
-Eu sunt Zurli, eu sunt un om foarte vesel, sunt un om care iubeste culoarea, care iubeste bucuria. Mie imi place sa râd, imi place sa fac oamenii sa râda, sunt foarte optimista si mie tot timpul prietenii imi spuneau „tu esti zurli, numai tu vezi lucrurile asa, viata e grea”. Si atunci eu am zis ca viata e frumoasa. „Asta pentru ca tu esti zurli. Oamenii normali nu vad lucrurile asa”, mi-au spus ei. Si mi s-a parut o denumire care se potriveste cu starea mea de spirit si cu toate lucrurile in care cred.
-O amintire speciala din sutele de spectacole?
-Am reintâlnit la un spectacol o fetita, pe care o stiam de la un alt spectacol, si ne-am bucurat foarte tare de reintâlnire. Am vazut-o ca e cu tatal ei si am intrebat-o unde-i mama. In momentul acela m-am uitat in ochii tatalui si am inteles ce se intâmplase. Fetita a spus „mama nu mai e”, si in momentul acela mi s-au taiat genunchii si simteam ca ma napadesc lacrimile. Totusi am gasit prezenta de spirit necesara si i-am spus fetitei ca mama ei e acolo sus pe steluta pe care sta „Zâna Buna”, si ca sigur ea ne vede, ne-am uitat in sus impreuna sa-i facem cu mâna, si ca mama ei este foarte fericta ca ne-am reintâlnit si ca a ajuns din nou la spectacolul nostru. A fost un moment care pe mine m-a marcat foarte tare, pentru ca in fiecare zi mi-e dor de copilul meu, si cu cât intâlnesc mai multi copii, cu atât abea astept sa ajung acasa sa o strâng in brate. Si asta pentru ca, tot ce am construit eu, tot acest fenomen „Zurli” s-a nascut din dragostea mea pentru copilul meu in primul rând si apoi pentru toti copiii. Iar fiecare astfel de intâlnire imi aminteste cât suntem de trecatori si cât de important este sa le spunem copiilor nostri lucrurile pe care ei trebuie sa le auda de la noi.
-Planuri de viitor?
-Mirela Retegan lucreaza la doua carti. Am inceput sa scriu de foarte putina vreme, si spre surpiza mea www.mirelaretegan.ro, unde e blogul meu, are 50000 de vizitatori unici, asta inseamna foarte multi oameni care citesc si se regasesc in ceea ce scriu. Eu scriu din experienta mea de mama in primul rând, si din experienta mea de femeie, si in urma articolelor pe care le-am scris acolo mi-am propus sa le adun in doua titluri care o sa va placa foarte tare. Un titlu este „Pledoarie pentru mami si tati”, si vom regasi acolo toate articolele mele in care pledez pentru ca parintii biologici sa ramâna echipa chiar daca ei nu se mai iubesc, si mai lucrez la o noua editie pentru „Mami, tati, joaca-te cu mine”, cartea de jocuri pe care eu am scoso acum patru ani si care se vrea reeditata. Aceste carti vreau sa le scot pâna in vara.
In ceea ce priveste „Gasca Zurli”, toamna o sa vina cu o surpriza foarte frumoasa. „Gasca Zurli” si-a propus sa duca România in Cartea Recordurilor, dar n-o sa dezvalui mai mult decât atât, deocamdata. Avem lucruri multe de facut, in vara ne intâlniti la mare, in fiecare luni, din 6 iulie, la Teatrul de Vara din Jupiter, si in mai multe puncte de pe litoral. Ne propunem un spectacol nou, la care lucram, un CD nou in care sa adunam toate jocurile pe care le avem sub genericul „Atentiune, acceleram”, si o sa avem primele desene cu „Gasca Zurli”. O carte desenata, cu personaje desenate pentru povestea „Zboara, zboara, vrajimaturica”.
-Cum vi se pare Bacaul, oamenii si copiii de aici?
-Prima reprezentatie, din toamna, a fost de-a dreptul emotionanta. Sala a fost arhiplina. Trebuie sa mentionez faptul ca noi venim la Bacau, si Bacaul a intrat pe harta spectacolelor noastre, datorita unui om minunat care este Nicu Bujor, care anul trecut prin vara m-a abordat printr-un e-mail in care ne povestea ca este taticul unei fetite care ne iubeste foarte tare si care isi doreste foarte mult ca noi sa venim cu un spectacol la Bacau, si ca el doreste foarte tare ca el sa se ocupe de asta. Noi nu eram pregatiti sa facem acest pas, i-am spus ca sunt costuri foarte mari pentru noi si ca eu eram destul de sceptica, nu stiam in ce masura oamenii ne cunosc, au auzit despre noi, daca ne permitem sa facem acest drum. In toamna, când am pus la cale acel turneu, l-am sunat pe Nicu si i-am spus ca venim in Moldova, si ca daca el vrea sa dea o mâna de ajutor, eu as fi foarte fericita sa venim in Bacau. Si totul a fost foarte bine, iar din acel moment, Nicu Bujor a devenit reprezentantul nostru pe toata Moldova. El reprezinta in acest moment „Zurli” pe Moldova, asa ca Bacaul e foarte important pentru noi, din toate punctele de vedere. Copiii sunt foarte frumosi. Copiii sunt frumosi peste tot. Sunt curati, sunt deschisi. Mi-au placut foarte tare taticii din Bacau pentru ca erau printre cei mai veseli si activi tatici. In general, taticii nu sunt foarte incântati. De regula sunt târâti de mamici la acest gen de spectacole. In Bacau, am avut surpiza sa gasesc o mare masa de tatici deschisi, luminosi, prietenosi, gata sa faca cu noi toate coregrafiile. Ne place foarte tare sa venim aici, pentru ca, de la oamenii care ne intâmpina la cazare, pâna la locul in care luam masa ne intâmpina cu bucurie, iar copiii deja au sentimentul ca venim acasa. Si atunci, e un loc in care noi ne simtim foarte bine. Trebuie sa subliniez ca la Bacau am batut recordul nostru national de audienta, cu exceptia spectacolului de la Sala Palatului din Bucuresti.
