21 noiembrie 2024
HomeActualitateEconomie40 de milioane din acordeon

40 de milioane din acordeon

Își câștigă existența cu ajutorul acordeonului de aproape 50 de ani. De la 13 ani a înțeles că prin cântec poate trăi, iar acum are 61 de ani și opt copii, dintre care cinci sunt fete. A rămas la prima nevastă, pe care a cucerit-o prin cântec.

“I-am cântat piesa «Solzi de pește», a Mariei Ciobanu. S-a îndrăgostit de mine și în 1971 am făcut nunta”, ne-a povestit acordeonistul Costel Mandache, un muzicant nelipsit din localurile băcăuane. Vara își încearcă talentul pe terase sau face câte o incursiune pe litoral, de unde scoate bani buni.



Totuși, criza economică l-a afectat foarte mult. “E criză, nu mai scot așa bine. În zilele mai bune scot 1-2 milioane pe zi. Câștig câte 30-40 de milioane pe lună, din care îmi întrețin familia”, afirmă Mandache. Acordeonistul afirmă că înainte de criză, în 2008-2009, câștiga cu mult mai bine, peste 50 de milioane pe lună. “Am fost o săptămână la mare, la Costinești. Au ieșit bani, dar parcă lumea e mai strânsă la pungă. În alți ani, pe litoral câștigam câte 3-4 milioane pe zi, plus mâncare”.

Costel Mandache afirmă că provine dintr-o familie tradițională de muzicanți. “Cânta și bunicul, și tata. Acum, trei copii au pășit pe calea asta. Cântă, se descurcă”, a spus sacadat Costel Mandache.

Băcăuanul e scump la vorbă. Pentru o halbă de bere, țigări sau pentru câțiva lei este dispus să cânte piese lăutărești vechi. Trece de la Cristian Vasile la un tango celebru, apoi interpretează câteva acorduri din “Mână birjar”, al lui Jean Moscopol. Schițează un gest că e timpul să plece, nu înainte de a-și bea ultima înghițitură de bere. “E cald, mai trec pe la vreo două terase și mă duc acasă. Am muncit suficient!”, încheie conversația Costel Mandache.

Mircea Merticariu




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Alte titluri
Alte titluri

Festival de robotică la Biblioteca „Radu Rosetti” din Onești

În Săptămâna Europeană a Roboticii (25-29 noiembrie), Clubul de...

Investiție de 14 milioane de lei. Se modernizează Drumul Județean 207F Săucești – Letea Veche

Președintele CJ Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț, alături de primarul Comunei...

Ultimele știri

spot_img