Pentru cine se ingroapa banii in canalele termice?
In municipiul Bacau sunt in derulare lucrari de inlocuire a conductelor de termoficare la 3 puncte termice. Consumatorii care ar trebui sa beneficieze de efectele acestei investitii sunt tot mai putini. In zona Bucegi, de exemplu, scari intregi de bloc sunt debransate de la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic. Cu toate acestea, 2292 de metri de conducta noua vor fi montati la un singur punct termic.
In zona Bucegi-Narcisa, se lucreaza la inlocuirea conductelor secundare ale sistemului de termoficare (cele care fac legatura dintre punctele termice si blocuri). Lucrarea de la PT 31, care deserveste blocuri de pe strazile Narciselor, Bucegi, Republicii si Victor Babes este restantiera de anul trecut. In 2009, ar fi trebuit sa se schimbe toate conductele de la 5 puncte termice: PT 7 (Stadionului-Alecu Russo), PT 33 (Aviatori), PT 13 (Marasesti, Toamnei, Cornisa Bistritei), PT 31 si PT 69 (Garii, Mihai Eminescu, Avram Iancu). Valoarea estimata a lucrarii a fost de 15, 7 milioane lei. Primaria Bacau a organizat licitatia in iulie 2009, insa doar lucrarile de la PT 7 si 33 s-au adjudecat. Rezultatul in cazul PT 13, PT 31 si PT 69 a fost contestat. Miza milioanelor de euro venite prin fonduri europene, de la bugetul de stat si cel local, a intaratat clientela lucrarilor pe bani publici, care a ajuns sa se bata in instanta. Invingatorii s-au apucat de treaba anul acesta si ingroapa cu sarg milioanele in pamant. Intrebarea este: pentru cine se mai fac aceste lucrari, cand debransarea de la CET este visul oricarui bacauan care s-a “bucurat” de serviciile furnizorului de agent termic?
S-au saturat de frig si apa calda rece
Pe strada Bucegi, unde se inlocuiesc acum conductele de caldura si apa calda, sunt blocuri turn si cu 4 etaje. In unele dintre acestea, debransarea este de 100%. “In blocurile 121scara C, 119 scara C si 123 scara C nu mai avem niciun apartament bransat la CET, ne-a declarat Silvia Gaspar, administratorul Asociatiei de proprietari 42 A. Deja am primit 4 cereri si din alte blocuri pentru debransare, iar la 2 locatari s-a si facut constatarea de debransare. I-a costat pe oameni cate 7 milioane de lei vechi”. Si la Asociatia de proprietari Bucegi 163 s-au depus cereri de debransare. “Am 3 sau 4 primite in doua zile, ne-a spus Adriana Coman, administrator. Nu stim cine isi va mai permite sa plateasca intretinerea la iarna. Se elimina subventiile, ceea ce va insemna ca gigacaloria va costa dublu. Fara ajutoare la caldura si subventii…”.
In blocul 119 de pe strada Bucegi, din 33 de apartamente, doar 8 mai sunt bransate la CET. Consumul de apa calda este zero. In blocul 131 de pe aceeasi strada, pe scara B mai sunt 2 consumatori ai CET, iar consumul de apa calda din luna martie a fost de 10 metri cubi. Aceeasi tendinta, de a renunta la serviciile CET se observa si in alte zone ale orasului. La Asociatia de proprietari 31, din Cornisa, zona vizata pentru inlocuirea conductelor, din 500 de apartamente, doar 100 nu au centrala termica proprie. “Avem scari intregi decuplate de la sistem, ne-a declarat Constantin Cojoc, administrator. In blocurile 14 X, 14 Y, 15 C din Cornisa si 151 de pe Marasesti, scarile A si B, debransarea este totala. In blocul 1 Cornisa, din 44 de apartamente, doar 6 mai sunt la CET. In restul asociatiei, cel mult 9 apartamente din cele 20 de pe o scara nu au centrala.”
Nu-si pot pastra clientii
CET Bacau mai are in evidenta 21.707 consumatori. Peste 50.000 din apartamentele din oras sunt debransate. Programul de inlocuire a conductelor de termoficare a inceput anul trecut. Finantarea este asigurata 50% printr-un program de mediu european, iar 50% de la bugetul de stat (45%) si cel local (5%). Europenii au pus conditia ca societatea bacauana de termoficare sa nu mai piarda clienti, ba chiar sa aduca si consumatori noi in sistem. Debransarile continua insa. Chiar si viceprimarul orasului, Dragos Luchian, recunoaste ca este o utopie sa le ceri oamenilor sa nu mai paraseasca sistemul promitandu-le servicii mai bune in viitor, dupa ce au avut nenumarate motive de nemultumire.
“Desi vad ca au inceput lucrarile de schimbare a conductelor, cei care au decis sa se debranseze nu renunta la idee. Cei care au depus deja dosarul au spus din iarna ca vor face asta. Plateau mult la caldura, aruncau o cada, doua de apa la canalizare pana venea apa calda pentru baie. Oamenii vor confort.”
“Eu cred ca investitia aceasta in conducte este o cheltuiala inutila si ineficienta. Oamenii se deconecteaza de la CET imediat ce pot. Niciodata nu e apa calda la parametri buni in blocurile turn. Iar la caldura, iarna trecuta s-au platit 600 de lei pe luna la un apartament de 47 de metri patrati!”
“Debransarea este un fenomen pe care nu-l putem stopa. Cred ca dupa ce se vor schimba conductele, se va ajunge la rebransarea apartamentelor. Daca schimbam macar jumatate din retele se vor reduce pierderile din sistem. Va fi mai avantajos sa cumperi gigacaloria de la CET. Pretul gigacaloriei de la CET este mai mic decat costul de producere a gigacaloriei cu centrala de apartament.”