30 noiembrie 2024

Macar aer curat in Bacau

Agentia pentru Protectia Mediului (APM) a initiat un proiect pe termen lung pentru gestionarea calitatii aerului in municipiul Bacau, in vederea respectarii cerintelor legislatiei europene in ceea ce priveste calitatea aerului inconjurator.

Programul este gestionat de Serviciul Monitorizare, Baza de Date si Rapoarte din cadrul APM si poate suporta modificari in urma sugestiei bacauanilor. „Programul vine ca o urmare a monitorizarii calitatii aerului din municipiul Bacau si pe baza studiilor de evaluare realizate prin metoda modelarii dispersiei poluantilor in 2007. Comisia Tehnica intrunita pe 10 februarie a elaborat o serie de masuri care se pot lua pentru reducerea emisiilor de pulberi in suspensie”, a explicat Maria Ionos, purtator de cuvant al APM.



CET, cel mai mare poluator

Conform buletinelor informative zilnice intocmite de APM cu privire la calitatea aerului, sursele de emisie cu ponderea cea mai mare sunt SC CET SA, in zilele in care functioneaza preponderant pe carbune, si traficul rutier. Pentru a remedia situatia, CET si-a luat angajamentul sa reduca, zece zile trimestrial, cantitatile de carbune din amestecul de combustibil. Aceasta masura costa CET 7700 de lei pentru fiecare zi de aplicare. Si Primaria Bacau s-a angajat sa modernizeze strazile, sa amenajeze noi parcari si sa refaca sau sa extinda spatiile verzi.

Controale de la RAR si centrul orasului inchis

O alta propunere inscrisa in planul de masuri pentru reducerea emisiilor de pulberi a fost asumata de Registrul Auto Roman (RAR). Inspectorii vor intensifica actiunile de control tehnic in trafic. Exista si propunerea ca traficul pe centrul orasului sa fie restrictionat la sfarsit de saptamana, pentru a se incuraja mersul pe bicicleta. Asociatia „Iubim Natura” a strans la inceputul anului semnaturi ale cetatenilor pentru a sustine aceasta idee. Programul de gestionare a calitatii aerului se inscrie intr-o actiune la nivel national, in vederea respectarii cerintelor unei directive a Parlamentului si Consiliului European din 2008. APM asteapta pana pe 26 februarie si alte propuneri din partea cetatenilor pe site-ul institutiei, www.apmbc.ro.

Andreea Lupascu

Indicele general de calitatea aerului este calculat zilnic pentru dioxid de sulf, dioxid de azot, ozon, monoxid de carbon si pulberi in suspensie. De la inceputul lunii februarie, s-au inregistrat depasiri ale valorii normale de 0,1 mg/m3 aproape zilnic.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -