Lui Constantin Ciutacu i se potriveste de minune expresia „este o figura”. La 68 de ani, este acelasi personaj incomod ca in urma cu 20-30 de ani, pe vremea cand era medic veterinar-sef de ferma. In plina sedinta de partid, spunea lucrurilor pe nume, insa intotdeauna acoperit de date. Timpul nu i-a indulcit stilul si nici nu a tocit asperitatile amintirilor din tinerete si din „Epoca de Aur”.
Constantin Ciutacu a colindat aproape toata tara inainte de a deveni bacauan. S-a nascut in Bucuresti, a trait in Oltenia si Bucovina, iar din 53 este „cu totul moldovean”. De mic i-a placut sa trateze animalele, pasiune mostenita de la tatal sau, veterinar la Medgidia. Caii si cele 20 de hectare de pamant ale parintilor
i-au transformat in chiaburi. A suferit din aceasta cauza. Abia dupa 5 incercari a fost primit la facultate, cand se mai relaxase regimul. Meseria l-a purtat pe la ferme din tara, iar cand a reusit, cu greu, un transfer la Bacau, a ramas aici. „Calatorisem in strainatate si visam sa traim civilizat. La
Husi, nu se putea. Imediat dupa transfer a inceput beleaua, anii crunti in care Ceausescu a strans surubul sa plateasca datoriile.” In zootehnie nu mai era viata. Raportarile false si umflate devenisera ceva obisnuit. „Eram urmariti si luati la rost si daca scadea laptele la o vaca. Se mintea sa dea cifrele bine si se stia.” La CAP mureau vitele de foame. In ultimii ani ai „Epocii de Aur” s-au primit indicatii incredibile. Pentru a hrani animalele, muncitorii erau obligati sa toace cetina de brad. Vitele se topeau pe picioare. O alta „delicatesa” era gainatul de la Avicola. „Continea proteine, dar si acid uric toxic. Al treilea fel de mancarea era tocatura de crengi de vie, ce ramanea de la curatat, primavara. Nu stiu unde s-ar fi ajuns”. In plina isterie provocata de gripa porcina, dupa cea aviara, medicul veterinar pensionar Constantin Ciutacu spune ca, pe vremea sa, bolile care se transmit de la animal la om erau mai bine tinute in frau. „Erau ferme mari si controale stricte. Acum, totul s-a disipat si este greu de urmarit. Nu am auzit, cand lucram, de bolile acestea ingrozitoare, mortale. E posibil sa fie create in laborator sau sa se fi modificat genetic”. Alta este insa ingrijorarea care il roade. „Nu mai suntem capabili sa ne hranim. Jumatate din populatie vrea sa lucreze la butic, sa cumpere cu un leu si sa vanda cu trei. In alte tari, o ferma la care lucreaza o familie da produse pentru alte cateva familii. La noi, o gospodarie taraneasca nu se tine nici pe sine”.
Doina Mincu
