@ Inundatiile si scaderea euro trimit la sapa de lemn zeci de afaceristi
Inspectorii Consiliului Concurentei au efectuat, in ultimele doua luni, ample controale la agentii economici din zonele defavorizate ale judetului. Actiunea a facut parte din seria de verificari demarate la nivel national. In zona defavorizata Comanesti-Darmanesti au fost verificate 58 de firme care beneficiaza de avantajele conferite de certificatul de investitor. Jumatate dintre aceste firme fie au falimentat, fie au inregistrat pierderi. In aceste cazuri, statul urmeaza sa recupereze facilitatile acordate.
Potrivit legislatiei, ajutorul de stat este orice masura de sprijin acordata de stat concretizata printr-un transfer de fonduri publice catre o intreprindere, sau sub forma de subventii, anularea de datorii sau preluarea pierderilor, exceptari, reduceri sau amanari de la plata taxelor si impozitelor, acordarea unor imprumuturi cu dobanzi preferentiale. Noua legislatie privind regimul zonelor defavorizate, armonizata cu normele aplicate in tarile Uniunii Europene (UE), prevede ca facilitatile in aceste zone sunt mentinute astfel incat acestea sa fie alocate in limita intensitatii maxim admise. Intensitatea bruta a ajutorului de stat reprezinta cuantumul ajutorului de stat exprimat ca procent din costurile eligibile ale proiectului, sume calculate inainte de aplicarea impozitelor directe. Intensitatea maxima a ajutorului de stat regional este de 50 la suta din investitie in cazul intreprinderilor mari si 65 la suta in cazul intreprinderilor mici si mijlocii.
Iarna nu-i ca vara
Din totalul agentilor economici verificati, marea majoritate sunt din orasul Comanesti (42 de firme), iar restul din Darmanesti (12 firme) si comuna Agas (patru firme). Interesant de remarcat este faptul ca o mare parte din firmele verificate fie erau in faliment, fie au inregistrat pierderi in anul 2005. „Respectiv, firmele Petro Ches si Cimedrin, ambele din Comanesti, au intrat deja in procedura de faliment numai in ultimele doua luni, altele anul trecut, in vreme ce inca 22 de firme au depus bilantul cu pierderi. Situatiile au fost determinate de calamitatile naturale care au avut loc anul trecut. Curios este ca, desi, in prima jumatate a anului, societatile respective inregistrasera rezultate pozitive, la final de an, acestea s-au transformat in pierderi”, a declarat Gheorghe Pascanu, inspector de concurenta coordonator pe judetul Bacau. Efectele calamitatilor naturale s-au regasit in restrangeri de activitate, pierderea unor comenzi din cauza neonorarii acestora la termen, distrugerea unor parti din infrastructura, fapt care a impiedicat accesul la unii agenti economici etc. Recuperarea banilor acordati ca ajutor de stat, in valoare de miliarde de lei, se va face de catre furnizor, respectiv Ministerul Finantelor Publice. „Aceasta actiune este destul de greoaie, pentru ca se intampla ca sumele rezultate din vanzarea activelor firmei care a primit facilitati de la stat sa nu ajunga si pentru acoperirea acestor ajutoare”, explica inspectorul Pascanu.
Leul s-a zburlit la exportatori
Un alt factor care a falimentat afacerile in zona defavorizata sau le-au deteriorat este influenta rezultata din evolutia cursului valutar, prin aprecierea leului fata de euro. Acest lucru a determinat ca societatile care activeaza in domeniul prelucrarii lemnului si la care exportul reprezinta 80-90 la suta din productiesa inregistreze mari pierderi. Printre aceste firme s-au numarat si societati cunoscute din zona, cum este Finnforest Baco, care, in anii trecuti, au facut investitii de milioane de euro. „Ironia este ca au avut de pierdut din cauza devalorizarii valutei cei care aveau afacerile in euro, nu si cei care incheiasera contracte in dolari”, a mai spus inspectorul Pascanu. Desi pare ciudat, exista si agenti economici in zona defavorizata Comanesti – Darmanesti care nu au solicitat ajutoare de la stat, cu toate ca au obtinut profit, iar legea le-ar fi permis acest lucru. In aceasta situatie sunt 11 firme, in special din domeniul prelucrarii lemnului.Scris de Florentin Radu
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.