Odata cu apropierea sarbatorilor pascale, pietele bacauane au fost luate cu asalt de vanzatorii de miei. Majoritatea crestinilor consuma, cu ocazia Pastelui, carne de miel. Desi vanzarile nu sunt dintre cele mai mari, totusi comerciantii nu sunt ingrijorati.
Administratia Pietelor a amenajat locuri speciale in care pot fi comercializati mieii. Pretul unui kilogram de carne de miel oscileaza intre 130 de mii de lei vechi si 150 de mii. Un vanzator ne spune insa ca „pretul nu este batut in cuie, mai negociem cu clientii si ne intelegem noi in cele din urma”. „Oricum, daca nu lasi 10-20 de mii la kilogram, omul nu mai cumpara de la tine”, ne spune un alt comerciant. Mieii se cumpara atat intregi, cat si cate o jumatate. In cel de-al doilea caz, mielul este sectionat longitudinal, astfel incat cumparatorul sa poata lua si cateva organe pentru drob. Cei mai mici miei cantaresc 5 kilograme, insa sunt exemplare care pot avea si 15 kilograme. Ieri a fost cea de-a doua zi in care bacauanii au putut cumpara miei. Unul dintre comercianti a spus ca a vandut si cate 10 sau chiar 15 exemplare in cateva ore. „Avem miei sa vindem asa pana la Paste, numai clienti sa fie”, mai spune negustorul. Sorin Ivanciu, directorul adjunct al Directiei Sanitar-Veterinare (DSV) Bacau, spune ca „vanzarea carcaselor de miel se efectueaza numai an locuri special amenajate, nefiind permisa vanzarea de catre producatori an spatii improvizate, pe mese, sub cerul liber”. Conform declaratiilor lui Ivanciu, este permisa sacrificarea temporara a mieilor, in perioada premergatoare Sarbatorilor de Paste, in locurile special amenajate de catre administratiile locale (targuri, piete), numai daca acestea sunt aprobate sanitar-veterinar si dispun de supraveghere permanenta din partea medicilor veterinari.Scris de Razvan Sendrea Ovidiu Drug