27 noiembrie 2024

Blocaj la izvoarele cu apa minerala/Un mal din statiunea Slanic Moldova se surpa, cu fiecare ora

De doua zile, cele mai importante izvoare de apa minerala din statiunea Slanic Moldova sunt izolate. Totodata, circulatia pe soseaua principala din statiune este intrerupta, traficul fiind deviat pe o ruta ocolitoare. Din cauza alunecarilor de teren, si conducta de alimentare cu apa potabila a orasului s-a rupt. Autoritatile spun ca nu au de suferit decat familiile care locuiesc la etajele superioare

ale imobilelor.



Primele semne ale dezastrului au aparut miercuri dimineata. &#8222Eram aici, cand drumul de acces catre izvoare s-a surpat, povesteste Constantin Andronache, sef district Drumuri Nationale. Asta s-a intamplat in jurul orei 10.00. Apoi, pe la ora 14.00, bucata de teren s-a prabusit in apa Slanicului. Tot atunci au aparut si fisuri in Drumul National 12 B Tirgu Ocna – Slanic Moldova”. Imediat autoritatile locale au luat masura ingradirii zonei respective, iar circulatia pe principala artera a statiunii a fost deviata. Surparea terenului a continuat si noaptea trecuta, fisuri mari cascandu-se in asfaltul soselei aflata chiar langa apa. &#8222Incetul cu incetul cred ca o sa cada tot malul, spune Mihai Rosu, unul dintre localnici. Este umezeala mare in pamant si mai sunt si izvoarele astea. Pana acum nu au fost probleme cu alunecarile de teren in aceasta zona, dar vad ca Dumnezeu nu ne-a iertat nici pe noi”.

Seceta in Slanic Moldova

O data cu calea de acces catre principalele izvoare s-a rupt si conducta principala de alimentare cu apa potabila a orasului Slanic Moldova. Din acest motiv, de doua zile, localnicii care locuiesc la nivele superioare ale imobilelor au robinetele uscate. &#8222Mai este o sursa de alimentare cu apa a orasului dar, din cauza debitului mic, nu reuseste sa fata cerintelor, precizeaza Andrei Serban, primarul din Slanic Moldova. Nu este presiune suficienta. In cateva zile sper sa gasesc o solutie sa rezolv aceasta problema”.

Camioanele cu busteni au surpat drumul national

Edilul din Slanic spune ca este direct interesat si de problema surparii drumului de acces catre izvoare, ca si a principalei artere rutiere din statiune. &#8222Maine (astazi n.a.) va avea loc o intalnire cu toti factorii responsabili, declara Adrian Serban. Eu ma gandesc la un proiect, pentru ca avem nevoie de asa ceva la consolidarea malului si refacerea drumului in zona. Daca s-a ajuns in situatia de fata, cei de la Drumurile Nationale au partea lor de vina. De cateva luni le-am tot inaintat adrese, solicitandu-le sa interzica circulatia pe DN 12 B a camioanelor de mare tonaj, in special a celor incarcate cu busteni. Nu s-a luat nici o masura. Sunt convins ca s-a ajuns in situatia asta si din cauza traficului greu pe sosea”. De cealalta parte, reprezentantii de la Drumuri Nationale sustin ca necazurile in zona au aparut ca urmare a izvorului Sf Spiridon, care are canalizarea sub sosea. Dar nu exclud ideea ca si apele Slanicului sa fi sapat in zidul de protectie si sa fi format adevarate caverne in mal. &#8222Ideea este ca in aceasta poveste suntem implicati si noi, si Primaria Slanic Moldova, sustine Sorinel Leahu, directorul de la Drumuri Nationale. In ce ne priveste, nu avem bani. Daca nu gasim o sursa externa de finantare, nu avem cum sa demaram aceasta lucrare”. Numai ca timpul nu asteapta. Cu fiecare ora, cate o bucata din mal dispare vazand cu ochii.

Teren instabil in mai multe localitati bacauane

Dupa comuna Poduri, a venit randul localitatii Blagesti sa fie afectata de alunecarile de teren. Doua familii sunt in pericol, autoritatile judetene oferindu-le ca un prim ajutor sume cuprinse intre 4 si 8 milioane de lei. Si in comuna Livezi un drum judetean s-a surpat partial, ingreunand circulatia in zona. Scris de Lili Adochitei



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014