23 noiembrie 2024

Milioane la intretinere pe nedrept / Teapa repartitoarelor

Tot mai multi bacauani ne sesizeaza ca si-au montat robineti termostati si repartitoare de costuri la calorifere, dar ca investitia nu le este de nici un folos. Sefii asociatiilor nu stiu cum sa procedeze, iar comunicarea cu furnizorul de agent termic este deficitara. Victimele sunt locatarii, care au bagat bani in repartitoare, dar platesc tot in pausal caldura.

&#8222Am dat peste patru milioane de lei pentru cele patru calorifere, am stat apoi in frig pentru a face economie, dar cand s-a afisat intretinerea am vazut ca trebuie sa platesc in pausal, ni s-a plans Neculai Baltaru, de pe strada Stadionului. De la Asociatia 43 mi s-a replicat ca de vina sunt cei de la CET. Eu nu stiu daca exista in lumea asta o lege care sa te oblige sa platesti ce nu ai consumat. Caci caloriferele mele au stat mai mult inchise, am indurat frig, dar platesc la fel cu cei care au avut caldura&#8221.



Incompetenta si nepasare la asociatie

La Asociatia 43, administratorul nici macar nu stie daca gigacalorimetrul de la scara pe care locuieste Neculai Baltaru este sigilat. „La noi in asociatie se plateste in pausal chiar daca gigacalorimetrele sunt sigilate, ne-a declarat administratorul Ileana Zaharia. Avem o adresa de la CET in acest sens, pe care am afisat-o pe toate geamurile si nu inteleg de ce fac locatarii scandal. Scrie ca se vor lua in calcul gigacalorimetrele abia de la 1 ianuarie 2006&#8221. In cele din urma, administratorul s-a aratat dispus sa faca o concesie pentru familia Baltaru. „O sa mearga o comisie si, daca nu a consumat, o sa-i scadem din bani&#8221. Administratorul n-a mai stiut sa raspunda cine va plati in locul lui Baltaru, consumul fiind facturat. Concluzia, in aceasta situatie, nu poate fi decat una: caldura a ajuns sa se plateasca la Asociatia 43 dupa ureche, in ciuda faptului ca exista gigacalorimetre sigilate. Dar cine sa-l controleze pe administrator, daca pana si presedintele asociatiei a acceptat sa plateasca in pausal? „Avem mai multe scari cu gigacalorimetre sigilate, dar nu stiu, cred ca CET-ul trebuia sa ii instiinteze pe cei de la Elsaco, care au montat repartitoarele, sa vina sa le citeasca. Am sunat la CET, dar mi s-au dat atatea raspunsuri ca nu mai pun baza pe ele&#8221, ne-a declarat presedintele Virgil Nemteanu.

Nimeni nu se recunoaste vinovat

&#8222Nu vreau sa-i critic pe cei de la asociatii, dar multi nu prea au ce cauta pe acolo, spune directorul CET, Vasile Dragusanu. Dupa ce noi am receptionat si sigilat gigacalorimetrele, era obligatia presedintilor de asociatii sa anunte firma care a montat repartitoarele pentru a veni sa citeasca in fiecare apartament consumul. Nu le anuntam noi, caci nu suntem obligati sa stim cu ce societate a montat fiecare asociatie aparatele din apartamente. Noi le facturam doar cantitatea consumata pe scara&#8221. Cat despre adresa care a bulversat asociatiile, la vremea trimiterii ei, directorul CET a declarat ca a fost o neintelegere. „Am specificat atunci ca vom lua in calcul gigacalorimetrele chiar daca au fost sigilate doar patru-cinci zile din noiembrie&#8221, spune directorul Dragusanu. Chiar daca informatia a aparut in presa, nu a ajuns la toti sefii asociatiilor. Prin urmare, delasarea unor angajati ai asociatiilor si lipsa de comunicare dintre furnizor si asociatii au dus la situatii aberante. Cine ii va despagubi pe locatarii care au facut efortul de a monta repartitoare in apartamente, au suferit de frig, dar scot milioane din buzunar pentru caldura neconsumata?Scris de Doina MINCU



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014