In urma cu o luna, vicepresedintele Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, Vasile Bran, aflat intr-o scurta vizita la Bacau, a spus ca agentii economici nu sunt foarte dornici sa respecte legislatia de mediu si nu se grabesc sa faca demersurile pentru a obtine autorizatia integrata de mediu. Asta, in ciuda faptului ca lipsa acestei autorizatii le va aduce un lacat pe usa la expirarea termenului pe care l-au primit pentru a intra in legalitate.
In toata tara sunt 716 instalatii care intra sub incidenta Directivei privind controlul integrat al poluarii. Dintre acestea, 521 au termen pentru obtinerea autorizatiei pana pe 3 decembrie 2006 (cele care au obtinut o perioada de tranzitie), iar 195 pana 31 decembrie 2006. Toate trebuie insa sa se grabeasca, pentru ca pot depune solicitarea pana pe 30 iunie 2006. Costurile pentru indeplinirea conditiilor de protectie a mediului la toate aceste societati se ridica la 2,760 miliarde euro. In Bacau, 19 societati, cu 28 de instalatii, intra sub incidenta Directivei privind controlul integrat al poluarii. Corina Pricope, director executiv al Agentiei pentru Protectia Mediului Bacau (APM), ne-a declarat ca atitudinea agentilor economici s-a schimbat, ei devenind interesati de obtinerea autorizatei integrate de mediu. Daca pana in noiembrie singura societate din Bacau care obtinuse aceasta autorizatie era Letea Bacau, intre timp i s-a alaturat si Metalbac. „Au mai depus cereri pentru autorizare Subex, Aerostar, Chematex International, Aroma Rice, Tiseco si Suinprod. Acestea s-au prezentat chiar inainte de termenul pe care il primisera. Costurile pentru obtinerea autorizatiei integrate de mediu sunt foarte mari, iar unele societati au primit termene de conformare. Carom, de exemplu, va trebui sa cheltuiasca, pe toate lucrarile, 5.155 mii euro”, ne-a declarat Iuliana Romaniuc, consilier avize la APM. Dar ce importanta are pentru populatie daca o societate, mare poluatoare, obtine autorizatia integrata de mediu? Dupa cum ne-a informat conducerea APM, o astfel societate nu mai creeaza nici un disconfort populatiei si mediului. Pentru a obtine autorizatia, trebuie sa aplice cele mai noi tehnici in domeniul sau de activitatea pentru reducerea oricarui tip de poluare. „De exemplu, o ferma de pasari nu va primi autorizatia pana nu va face investitiile care sa o aduca la performanta de a nu mai polua deloc mediul. Va trebui sa se ajunga la un asemenea grad de protectie a mediului incat sa existe gospodarii particulare in vecinatatea fermei, iar acestea sa nu aiba nici un disconfort din cauza mirosului”, a mai spus Iuliana Romaniuc.
Scris de Doina MINCU